Home Recomandăm Se întâmplă în tech luni, 03 iunie 2019

Se întâmplă în tech luni, 03 iunie 2019

0

Ce credeți că se întâmplă în tech luni, 03 iunie 2019? Vorbim pe scurt în rândurile ce urmează despre Huawei și ce a mai apărut nou legat de companie. De asemenea, aflăm că noul LG OLED TV 8K va costa 42000 de dolari. Sau că, Oppo prezintă primul smartphone cu o cameră funcțională integrată sub display. Aflăm noutăți și despre Google, YouTube și noile laptopuri Samsung.

Oppo prezintă o cameră funcțională integrată sub display

O cameră frontală fără notch, pop-up sau gaură în ecran este ceea ce își dorește orice utilizator. Oppo a publicat un video pe contul oficial de Twitter în care prezintă un prototip de smartphone care nu are nevoie de notch, formă de lacrimă, gaură în display sau pop-up pentru a funcționa.

Inițial, videoclipul a fost publicat de vicepreședintele Oppo, Brian Shen, pe Weibo. ”În această etapă este dificil ca o cameră plasată sub display să ofere aceleași rezultate cu o cameră normală. Se pierde din calitatea optică”, scrie Shen. ”Dar, nicio tehnologie nouă nu atinge perfecțiunea imediat.”

Huawei vinde afacerea de rețea pe sub mare Huawei Marine Systems

Huawei vinde Huawei Marine Systems, iar producția de smartphone-uri scade. În urma interzicerii Huawei pe piața din SUA, gigantul producător chinez a întâmpinat o mulțime de provocări. Oficial, Huawei a decis să vândă operațiunile pe care le deține în divizia de rețea pe sub mare. În același timp, producția de smartphone-uri la Foxconn a scăzut considerabil.

Huawei deține 51% din acțiunile Huawei Marine Systems. Compania a dezvoltat rețeaua optică de cabluri între continente. Cam la fel cu ceea ce au făcut Microsoft, Facebook și Google.

Din 2009, aceasta a dezvoltat mai mult de 50.000 de km de cabluri în 90 de proiecte. În ultima perioadă, pe baza reputației Huawei legată de spionajul pentru statul chinez, Huawei Marine Systems a întâmpinat dificultăți în semnarea de noi contracte.

Cât despre Foxconn, la începutul anului 2019 se pare că a făcut numeroase angajări pentru a face față cererii de telefoane Huawei. Acum, lucrurile s-au schimbat radical, iar producția a scăzut semnificativ. Ce se va întâmpla mai departe, rămâne de văzut.

Se întâmplă în tech luni

LG  OLED TV 8K se lansează în magazine săptămâna aceasta

LG OLED 8K sau 88Z9 are o diagonal de 88 inch și un panoul OLED 8K Ultra HD cu o rezoluție de 7680 x 4320, de 4 ori mai mare decât 4K. Conținutul 8K se găsește destul de rar în prezent, dar e bine să ne pregătim pentru ceea ce are să aducă piața. Televizorul vine cu procesor Alpha 9 cu algoritmi de învățare pentru a ajuta la scalarea imaginilor la o rezoluție mai mare.

Potrivit The Verge, prețul de raft al LG OLED 8K este de 42000 de dolari, dar precomenzile din iunie vor primi o reducere substanțială. Astfel, televizorul va costa 34000 dolari și va veni la pachet cu un purificator pentru aer. Dispozitivul va ajunge la vânzare în America de Nord și Europa în cel de-a 3-lea trimestru din 2019.

Google Cloud se recuperează după problemele de ieri

Problemele Google Cloud au afectat YouTube, Snapchat, Gmail, Nest, Discord și încă niște alte site-uri. Acestea au început să nu mai funcționeze de ieri, în jurul orei 12:00, iar pentru rezolvarea lor, Google a alocat mai mult de patru ore.

Utilizatorii YouTube nu au mai avut posibilitatea să încarce conținut nou pe platformă. Google Analytics nu a funcționat deloc vreme de ore bune, iar Gmail a prezentat și el erori. Panoul de administrare G Suite Status nu a scăpat nici el de probleme, iar cam toate serviciile web de la Google au avut câte o defecțiune.

Utilizatorii Discord, Snapchat și Vimeo au fost și ei afectați, de vreme ce toate aplicațiile folosesc backend Google Cloud. Chiar și Spotify a experimentat probleme. Preț de câteva ore nu a fost disponibilă plata cu cardul de credit.

Google a pus aceste probleme pe seama ”unui nivel mare de congestionare a rețelei în Statele Unite de est”. ”Vom face un post mortem și vom face îmbunătățirile adecvate sistemelor noastre pentru a preveni o altă astfel de situație.”, declară Google într-un comunicat de presă. ”Ne cerem sincer scuze celor care au fost afectat de problemele de astăzi.”

YouTube a mai avut probleme în octombrie 2019 și în ianuarie 2019. YouTube a fost inactivă pentru o oră și jumătate, până când Google a reușit să restaureze serviciul.

YouTube nu va înceta să recomande videoclipuri cu copii

În ciuda problemei cu pedofilia, YouTube nu va înceta să recomande videoclipuri cu copii. Un nou raport al The New York Times arată că, YouTube nu vrea să dezactiveze recomandările, pentru că asta ar putea afecta creatorii de conținut.

Asta în ciuda dovezilor cercetătorilor independenți cu privire la faptul că algoritmul YouTube ajută videoclipurile cu copii să se răspândească în cercurile de prădători.

YouTube va ”limita recomandările privind videoclipurile care ar putea pune în pericol copiii.”

Platforma YouTube nu permite copiilor sub vârsta de 13 ani să dețină propriul cont. Dar, mulți dintre copii folosesc conturile membrilor familiei pentru a fi prezenți online. De asemenea, mulți copii sunt adevărați creatori de conținut. Precum cei din The Ace Family, Tydus and Cor, Daily Bumps și Roman Atwood Vlogs.

YouTube încearcă să creeze un echilibru între succesul acestor creatori și platforma sa în ansamblu. Familiile vloggerilor au dezvoltat frustrări în urma deciziei YouTube de a dezactiva comentariile la începutul anului.

YouTube spune că înțelege frustrarea, dar ”știm de asemenea că acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a proteja comunitatea YouTube.”

Samsung anunță laptopurile Notebook 7 de 13 și 15 inch

Samsung a anunțat o serie nouă de laptopuri. Este vorba despre modelele Notebook 7, care vin cu sistem de operare Windows 10. Laptopurile vin cu mai multe porturi extrem de utile pentru utilizatori. Găsim atât USB 3.0, cât și portul USB-C, HDMI și un slot pentru card microSD.

Prețurile Samsung Notebook 7 pornesc de la 999,99 dolari. Dispozitivele se lansează în Statele Unite ale Americii pe 26 iulie, atât pe Amazon, cât și în magazinul online Samsung.

Fiecare dimensiune vine cu a 8-a generație de procesor Intel Core, 8GB de RAM și ecran 1080p. Laptopurile vor putea fi securizate prin senzor de amprentă. Utilizatorii pot alege să echipeze laptopurile cu NVIDIA GeForce MX250 și oferă suport pentru instalarea unui SSD suplimentar.

Pentru Samsung Notebook 7 Force de 15 inch, prețul stabilit va fi de 1,499 dolari. Acesta vine cu placă grafică NVIDIA GeForce GTX 1650, 16GB de RAM, port Ethernet și două sloturi pentru expansiunea memoriei. Acest dispozitiv este capabil de editare video și gaming. Bateria laptopului este de 43Wh.

Samsung plănuiește să lanseze ”mai multe noi dispozitive AR și VR”

Samsung are ”alte planuri pentru Gear” și plănuiește să lanseze ”mai multe noi dispozitive AR și VR”. Informația vine de la Farshid Fallah, director de dezvoltare pentru XR și gaming la Samsung.

Din 2017 până în prezent, Samsung nu a mai lansat niciun update la dispozitivele Gear. Potrivit Variety, Fallah a lăsat să se înțeleagă că Samsung are planuri pentru AR și VR în lunile ce urmează.

Samsung a mai lansat dispozitive VR în ultimele luni. Cum ar fi, Windows Mixed Reality Odysey+. Dar, prețul acestuia este destul de mare, ceea ce nu îl face accesibil pentru oricine.

Asta se întâmplă în tech luni, 03 iunie 2019. Tu ce subiecte interesante ai mai găsit? Scrie-ne în comentarii.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version