Home Recomandăm Se întâmplă în tech luni, 17 iunie 2019

Se întâmplă în tech luni, 17 iunie 2019

0

Avem parte de o vacanță prelungită, dar asta nu înseamnă că știrile din tehnologie stau în loc. Curioși să aflați ce se întâmplă în tech luni, 17 iunie 2019? Vorbim astăzi despre o scădere masivă a vânzărilor Huawei până la finalul acestui an. De asemenea, mai aflăm zvonuri despre lansarea Galaxy Fold și despre ce funcții mai aduce noi Instagram.

Huawei se pregătește de o scădere masivă a vânzărilor la nivel global

Huawei se așteptă la o scădere a vânzărilor de smartphone-uri la nivel internațional de 40 – 60 de milioane de dispozitive. În urma estimărilor interne, zvonurile arată că, Huawei ia în calcul să retragă de pe piață modelul Honor 20, care ar trebui să se lanseze în Europa pe 21 iunie.

Lansarea ar trebui să aibă loc în Franța și Marea Britanie, dar liderii Huawei monitorizează lansarea și ar putea opri livrările. Asta dacă vânzarea e mai slabă decât se așteaptă. Deja, doi dintre cei mai mari operatori din Franța nici nu iau în calcul Honor.

”Nu ne așteptam ca daunele să fie atât de serioase.”, îi spunea Ren Zengfei lui Nicholas Negroponte, fondator MIT Media Lab într-o întâlnire ce a avut loc în Shenzhen.

„Am făcut niște pregătiri, cum ar fi avionul avariat despre care am vorbit. Am protejat doar motorul și rezervoarele de combustibil, dar nu am reușit să protejăm alte părți.”

Se întâmplă în tech luni

Se întâmplă în tech luni, 17 iunie 2019! Samsung Galaxy Fold s-ar putea lansa după Note10

The Korea Herald informează că, surse oficiale din interiorul Samsung neagă zvonurile potrivit cărora compania ar lansa Galaxy Fold în iulie. ”Dacă am susține un eveniment de presă luna aceasta, ar fi trebuit să facem ceva până acum.”, spune oficialul Samsung. ”Nu există niciun progres de la amânarea din aprilie.”

De aici reiese că, lansarea Galaxy Fold ar putea fi întârziată pentru luna august. Dar în acea perioadă s-ar lansa și Galaxy Note 10. Așadar, cum va proceda Samsung, le aduce pe piață pe amândouă o dată sau amână lansarea Fold, după lansarea Note10?

Samsung Galaxy Fold s-a lansat inițial pe 26 aprilie. În cele din urmă Samsung a amânat dispozitivul după ce mai multe unități de review au întâmpinat probleme. De atunci, precomenzile pentru Fold sunt suspendate la toți operatorii parteneri.

În luna mai, CEO-ul DJ Koh promitea că o nouă dată de lansare pentru Fold va veni ”în săptămânile ce urmează”.

Totuși, Samsung nu este singura companie de telefoane care experimentează probleme cu tehnologia de pliere a ecranului telefonului. Huawei a anunțat, de asemenea, că va amâna lansarea Mate X pentru luna septembrie, pentru a desfășura mai multe teste.

Germanii vor putea folosi iPhone-ul pe post de card de identitate virtual

iOS 13 extinde suportul NFC, iar acesta va fi mai util decât să faci o plată pentru transportul public în comun. Germania va beneficia în curând de noile avantaje aduse de sistemul de operare de la Apple.

În curând, rezidenții germani vor putea să își scaneze cărțile de identitate prin NFC. Apoi, vor putea să le folosească online sau pentru check-in în aeroporturile internaționale.

Pentru ca lucrurile să fie legale, trebuie să se lanseze iOS 13 în septembrie, iar guvernul german să aprobe procedura. Nu este prima dată când vorbim despre scanarea cărților de identitate prin NFC.

Japonia va avea, de asemenea, opțiunea de scanare a cărților de identitate prin NFC. În vreme ce, Marea Britanie va folosi soluția pentru a permite cetățenilor europeni să scaneze pașapoartele, fie că Brexit va avea sau nu loc.

Se întâmplă în tech luni, 17 iunie 2019! Telecomanda care te ajută să schimb canalul prin comandă vizuală

Comcast a construit o telecomandă pe care utilizatorii o pot controla cu ajutorul ochilor. Aceasta este concepută special pentru utilizatorii cu probleme motorii. Orice pacient cu dizabilități va putea să schimbe canalul, să înregistreze o emisiune și multe altele, fără să atingă telecomanda.

Xfinity X1 eye va oferi clienților Comcast posibilitatea să caute anumite emisiuni doar prin simpla mișcare a ochilor. Funcția este accesibilă gratuit prin xfin.tv/access.

Utilizatorii trebuie doar să se uite insistent la un buton, iar telecomanda va procesa comanda apăsând tasta cu pricina. Astfel, comanda va fi transmisă la televizor, iar experiența de consum de divertisment pentru acasă va fi mult mai simplă pentru persoanele cu probleme motorii.

Instagram testează soluții mai simple prin care pot fi recuperate conturi sparte

Instagram testează o nouă soluție de recuperare a contului dacă acesta a fost spart de hackeri. Astfel, va trebui să fie mai simplu să îți recuperezi contul și să îi vii de hac criminalului cibernetic.

Va trebuie, fie să aștepți pentru un email, fie să completezi un formular pentru suport. Apoi, trebuie să primești un cod format din șase cifre la adresa de contact alează. Astfel, Instagram va preveni hackerii de la a utiliza email-ul sau numărul de telefon pentru a intra în posesia contului tău de pe un alt dispozitiv.

Această nouă metodă îți va permite să-ți recuperezi contul chiar dacă hoțul a schimbat numele de utilizator sau datele de contact. Nu știm încă perioada în care noua funcție va fi disponibilă. Instagram speră ca în cele din urmă să poți recupera un cont direct din aplicație, fără să mai apelezi la echipa de securitate.

Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care se întâmplă în tech luni, 17 iunie 2019. Dacă mai aveți și alte știri interesante din tehnologie, așteptăm să ne scrieți în comentarii.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version