Home Smart Smartphones Câte telefoane Galaxy Fold ar fi vândut Samsung

Câte telefoane Galaxy Fold ar fi vândut Samsung

0

A trecut o lună de când președintele companiei, Young Sohn a dat un număr fals de vânzări de telefoane Galaxy Fold. Acesta a declarat atunci că s-au vândut peste 1 milion de telefoane. Însă, Samsung nu este sigur de numărul de telefoane vândute nici în momentul de față.

Câte telefoane Galaxy Fold ar fi vândut Samsung – O altă declarație vagă de la companie

La CES 2020, alt director executiv Samsung, DJ Koh, a oferit publicității alte cifre de vânzări publicației Yonhap din Coreea. „Cred că am vândut 400,000 spre 500,000 de telefoane Galaxy Fold.” spune acesta.

Koh se ocupă de întreaga divizie de telefoane mobile. Astfel, numărul precizat poate fi mai aproape de numărul real de vânzări. Chiar și așa, numărul rămâne tot unul neclar.

Mai mult, Samsung a spus că scopul companiei pentru 2019 era să vândă o jumătate de milion de Galaxy Fold. Este o diferență mare între vânzarea a 400,000 de telefoane și ratarea obiectivului și vânzarea de 500,000 de dispozitive și îndeplinirea acestuia.

Tocmai din acest motiv s-a ajuns la dezinformarea de prima dată, când Sohna precizat că Samsung a vândut un milion de telefoane Galaxy Fold. Compania a susținut atunci faptul că Sohn a confundat numărul obiectivului cu numărul real de vânzări.

În orice caz, fie că sunt 400,000 sau 500,000 de dispozitive, cifra este impresionantă. Chiar dacă nu la fel de impresionantă în comparație cu vânzările altor smartphone-uri ale companiei.

Samsung Galaxy Fold s-ar fi putut vinde mai bine dacă n-ar fi avut probleme

Samsung a afirmat că telefoanele cu tehnologie 5G s-au vândut în peste 6,7 milioane de exemplare anul trecut. Cu mult peste numărul de telefoane Galaxy Fold. Trebuie luat în considerare și faptul că telefonul s-a lăsat așteptat.

Din cauza feedback-urilor negative, Samsung a fost nevoit să anuleze data inițială de lansare a modelului Galaxy Fold. Așadar, compania a trebuit să modifice câteva aspecte ale telefonului pentru a preveni apariția vechilor probleme ale ecranului.

Telefonul a apărut în septembrie anul trecut, la luni distanță față de luna aprilie, când acesta ar fi trebuit lansat oficial. În ciuda vânzărilor mai mici decât s-ar fi dorit inițial, Galaxy Fold ar putea fi doar începutul pentru telefoanele pliabile de la Samsung.

Deja au apărut zvonuri cum că Samsung lucrează la mai multe modele de telefoane pliabile. Mai precis, la un model cu clapetă ce ar putea fi lansat alături de Galaxy S20 la un eveniment din februarie. Însă, nimic nu este concret până în momentul de față.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version