Home PC NUC 9 Extreme de la Intel, cel mai mic PC modular

NUC 9 Extreme de la Intel, cel mai mic PC modular

0

NUC 9 Extreme sau Ghost Canyon de la Intel se află la intersecția dintre două idei mărețe. Producătorul de cipuri a avut în minte crearea celui mai mic PC modular de ani buni. Încă din 2012, compania construiește desktop-uri ”barebone”, numite NUC (prescurtare pentru Next Unit of Computing). Acestea sunt atât de mici, încât pot încăpea oriunde.

Un scurt istoric despre NUC 9 Extreme

În 2015, Intel a început concretizarea unei idei, numite Compute Card, care să actualizeze cu ușurință ”creierul” unui PC, doar prin schimbarea unui cartuș al procesorului. Din păcate, Compute Card a fost un eșec comercial. Așadar, NUC a fost puternic atât cât era de puternică și îi permitea unitatea de procesare grafică onboard.

Mai târziu, în 2018, după ce Intel a condus un experiment prin care a încorporat grafica AMD într-un procesor Intel, compania a dovedit că NUC este destul de puternic și pentru gaming. De atunci, s-a tot pus problema construirii unei versiuni actualizabile care să se potrivească și cu plăci grafice desktop.

Între timp, Intel s-a gândit la resuscitarea ideii de „creier” modular și pentru restul calculatorului. Așadar, rezultatul a fost un PC pentru gaming care are doar 5l în volum, puțin mai mic decât un PlayStation 4 Pro.

Chiar și așa, este suficient de spațios pentru o placă grafică Nvidia RTX 2070 GPU pentru desktop. Mai mult, datorită cartușului modular al procesorului „NUC Element„, actualizarea este mult mai ușoară decât cea a calculatoarelor cu mai mult spațiu în interior.

Ce vei găsi în interiorul unui NUC 9 Extreme

Ca să vezi din ce este compusă „cutia” , trebuie să desfaci 2 șuruburi și să deschizi capacul acestuia. PC-ul are două ventilatoare de 80mm și conectori de cupru prin arcuri electrice.

Acesta dispune de o mulțime de cabluri de conectare, inclusiv pentru antene WiFi, cabluri de alimentare, dar și pentru audio. Mai mult, are și porturi USB și sloturi pentru carduri SD full-size.

Mergând mai departe, vei da de creierul acestuia: în formă de card grafic care găzduiește fiecare parte critică a sistemului, mai puțin sursa modificată de alimentare, FlexATX de 500W.

O multitudine de porturi

După ce mai deșurubezi încă 2 șuruburi, găsești modulul NUC Element. Apoi un cooler în formă de L, pentru procesoarele Core i5, i7 sau i9-9980HK de 45W. Mai departe, vei găsi un ventilator pentru disiparea căldurii, două sloturi standard pentru modulul de memorie DDR4 și alte două sloturi SSD M.2 NVMe.

În spatele lui se află un modul Intel Wi-Fi 6 și o varietate de porturi. 4 porturi sunt pentru USB 3.1, 2 porturi Thunderbolt 3, mufe duble pentru internet și un port HDMI. Este destul de surprinzător numărul de porturi pe care le are, dar deja e cazul să ne gândim la următorul model, care va veni echipat cu cele mai noi și mai bune porturi.

Chiar lângă creierul acestuia se află un al slot PCIe x16, unde poți introduce cardurile grafice pentru jocuri. De ținut minte este faptul că nu orice card va încăpea în slot. Doar o variantă mini de GPU precum un GeForce RTX 2070 Mini are loc în el, cardul grafic blocând ventilatorul procesorului.

Din cauza spațiului limitat, o performanță completă timp de mai multe ore este îndoielnică. Chiar și așa, FPS-urile nu au scăzut sub 60 în Shadow of the Tomb Raider, la setări maxime pe un monitor cu rezoluție 2560 x 1440p, cu un zgomot surprinzător de mic în timpul unui test.

Pentru cât timp vei putea actualiza sistemul

Cea mai mare întrebare este dacă sistemul este capabil de actualizările ce va urma de-a lungul anilor. În timp ce fiecare parte a sistemului este ușor de actualizat prin componentele ce pot fi înlocuite, modulele NUC Element sunt de bază, iar procesoarele nu pot fi schimbate.

Asta înseamnă că trebuie să te bazezi pe Intel pentru fabricarea lor pe viitor, deși compania nu a promis că va face asta în totalitate. Totuși, Intel spune că vor exista cel puțin 2 ani de actualizări în plan. Mai mult de atât, Intel are parteneri care promit să preia ștafeta modulară. Așadar, nu va fi un capăt de lume după ce Intel nu va mai susține actualizările.

Cu ce preț poate fi cumpărat NUC 9 Extreme

Acesta poate fi achiziționat începând de la 945 euro cu Core i5, 1.125 euro cu Core i7. Pentru Core i9, prețul ar putea ajunge la 1.539 euro. Desigur, Intel nu este singura companie care lansează un sistem de acest fel.

Razer și Cooler Master au confirmat faptul că vor lansa propriile platforme complete pentru jocuri în decursul acestui an. Platformele se vor baza, de asemenea, pe modulul NUC Element, dar cu surse de alimentare standard SFX și cu spații mai mari pentru cardurile grafice.

Nici carcasele nu vor fi la fel, ambele platforme având modele diferite. Totuși, ai putea cumpăra o placă Intel separată, să o introduci într-o carcasă de NUC. Atât Cooler Master și Razer sunt parteneri importanți, deoarece sunt noi pe piața de desktop-uri și promit multe.

Mișcarea făcută de Intel îi asigură companiei că un furnizor de piese pentru PC ar putea vinde acum calculatoare complete. Intel spune că și alți furnizori vor să vândă o casetă proprie Ghost Canyon, drept sistem complet. Mai există și o a doua versiune a NUC, denumită Quartz Canyon, care va oferi companiilor module de procesor Intel Xeon.

Este posibil ca Intel să fi descoperit un nou standard

Managerul Intel NUC, Bruce Petterson a afirmat că echipa originală din spatele proiectului Compute Card a fost un eșec. „În cele mai multe cazuri, a fost nevoie de atâtea eforturi din partea altor parteneri pentru a-l integra și să-l facă să funcționeze, încât nu era corect față de ceilalți parteneri.” declară Petterson. Tot Petterson consideră și că programul NUC de la Intel este un real succes, crescând cu 20% de la an la an. Acesta spune că vorbim despre câteva milioane de dispozitive vândute de-a lungul vieții NUC.

Intel ar fi putut atinge un nou standard care ar putea schimba modul în care industria construiește computere puternice, prin acest proiect cu cartușe de procesoare. Chiar dacă nu va fi așa, este destul de impresionant câtă putere a concentrat Intel într-un spațiu atât de mic.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version