Home Divertisment Online India devine o piață de smartphone-uri mai mare decât SUA

India devine o piață de smartphone-uri mai mare decât SUA

0

De câțiva ani, China a devenit cea mai mare piață de smarthphone-uri din lume. Surprinzător sau nu, SUA nu se clasează în prezent pe locul 2. India devine o piață de smartphone-uri mai mare decât SUA, conform Counterpoint Research.

India devine o piață de smartphone-uri cu mult peste America

În anul 2019, India a realizat transporturi în țară de peste 158 de milioane de telefoane. Acest fapt se datorează în mare parte producătorilor chinezi care oferă dispozitive cu un preț ”agresiv”, după cum spun analiștii.

72% din telefoanele livrate în India vin de la branduri precum Xiaomi, Vivo și Oppo. Totuși, asta nu înseamnă că brandurile care nu sunt chinezești nu sunt bune.

Apple a crescut rapid la sfârșitul anului trecut datorită reducerii de preț pentru iPhone XR și cu ajutorul lansării seriei iPhone 11. Între timp, Samsung nu a obținut rezultate semnificative. Ba chiar i-a scăzut cota de piață cu 5% în 2019.

După cum arată cercetările de la Counterpoint, aproximativ 33% dintre telefoane sunt vândute în segmentul de 140 – 230 euro. Astfel, această categorie de telefoane are cea mai mare creștere din domeniu.

De ce nu este o surpriză poziția Indiei în clasament

Datorită populației și a pieței emergente unde mai mulți oameni își permit smartphone-uri, nu este de mirare că India a depășit SUA. Cu toate acestea, poziția Indiei ar putea avea un impact semnificativ asupra modului în care producătorii își vând dispozitivele.

Drept exemplu, impactul s-ar putea resimți în proiectarea telefoanelor pe baza cerințelor din India. Acest lucru ar putea afecta clienții unor producători care și-ar putea schimba atenția către aceste criterii.

Desigur, nu se știe dacă acest lucru va fi un avantaj sau un dezavantaj în anumite colțuri ale lumii. Pentru unii, faptul că producătorii se vor axa acum mai mult pe piața din India ar putea reprezenta un beneficiu, în timp ce pentru alții acest lucru s-ar putea să nu fie pe plac.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version