Home Smart Gadgets Wacom acuzat că spionează utilizatorii – Ce spune compania

Wacom acuzat că spionează utilizatorii – Ce spune compania

0

Recent, Wacom a fost acuzat că își spionează utilizatorii. Însă, compania spune că nu are acces la aceste date personale ale utilizatorilor, care sunt, de fapt, trimise către Google Analytics.

Wacom a dat o declarație în acest sens, explicând faptul că datele colectate de ei nu au caracter personal, ci au ca scop îmbunătățirea experienței de utilizare a tabletelor.

Wacom acuzat că spionează utilizatorii – Cum se apără compania

Robert Heaton, inginer Wacom, explică faptul că politica de confidențialitate a companiei îi permite tabletei să colecteze „date de utilizare agregate, informații despre sesiunile tehnice și informații despre dispozitivul hardware,”. Precum și înregistrarea numelui fiecărei aplicații deschise.

Wacom explică pentru The Verge care este scopul acestor date colectate:

Echipele noastre de dezvoltare și asistență pot examina toți clienții agregați ai unui produs. Cum ar fi, pentru cele mai frecvente setări ale butoanelor pen-ului sau cele mai frecvente tab-uri și link-uri selectate în aplicațiile Wacom. Nu avem acces la datele cu caracter personal. Nu ne putem raporta la niciun utilizator. Asta pentru că datele sunt anonimizate și agregate.

Nu știm cine sunt utilizatorii și nu putem vedea ce fac aceștia în aplicații software terțe. Datele colectate din Wacom Desktop Center, panoul de control Wacom Tablet Properties sau din panoul de preferințe Wacom Tablet sunt legate doar de pen-ul tabletei, setările ExpressKey și preferințele de utilizare a produselor Wacom.” 

Producătorul de tablete grafice a mai spus că utilizatorii pot refuza colectarea de date printr-o opțiune din meniul de setări. Pentru a face asta, trebuie să acceseze Wacom Desktop CenterMorePrivacy SettingsOFF Participate Wacom Experience Program.

Cum ajung datele la Google Analytics

Prin participarea la programul de experiență Wacom, informațiile sunt trimise către serverul Google Analytics, nu către cel Wacom. „Wacom nu colectează adrese MAC și seria produsului. Deși aplicația Google Analytics colectează adrese IP, nu le putem accesa.”

În ceea ce privește utilizarea aplicațiilor, Wacom spune că driverul colectează date despre modelele Pen, felul în care clienții folosesc dispozitivele și modul în care aplicațiile software sunt folosite atunci când tableta este în funcțiune.

Mai mult, Wacom mai colectează date despre Wacom Desktop Center și panoul de control Wacom Tablet Properties pentru Windows, dar și panoul Wacom Tablet Preferences pentru macOS.

Clienții vor ca opțiunea să nu mai fie implicită. Așadar, decizia este la latitudinea Wacom dacă datele vor fi sau nu colectate de la primul contact cu dispozitivele.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version