Home Smart Smartphones Motorola prezintă moto g8 power lite cu baterie de 5000 mAh

Motorola prezintă moto g8 power lite cu baterie de 5000 mAh

0

Motorola prezintă  moto g8 power lite. Este vorba despre cel mai nou smartphone al familiei moto optimizat pentru autonomie. Dispozitivul are o baterie performantă ce oferă independență în utilizare de peste două zile.

Cu ajutorul sistemului triplu de camere foto de calitate profesională se pot realiza fotografii foarte bune. Asta atât în plan apropiat, cât și din unghi ultra-larg.

Noul moto g8 power lite are o baterie impresionantă de 5.000 mAh. Aceasta este concepută să dureze până la trei zile complete fără reîncărcare.

Bateria moto g8 power lite te ajută să asculți muzică timp de 100 de ore. Cum de altfel, și să urmărești cele mai noi programe și filme pentru 19 ore.

Utilizatorii pot face tot ceea ce își doresc cu un telefon al cărui sistem de camere foto este construit pentru versatilitate.

Motorola prezintă moto g8 power lite – Cameră și alte caracteristici

Sistemul triplu de camere foto de pe moto g8 power lite surprinde fotografii clare, detalii incredibile în plan apropiat, dar și portrete reușite.

Telefonul vine echipat cu o cameră principală de 16MP cu focalizare rapidă pentru fotografii instant și o cameră Macro Vision pentru o apropiere de 4 ori mai mare de subiect decât cu un obiectiv normal, toate cu o adâncime a câmpului vizual pentru portrete impresionante.

Conținutul preferat va arăta mai bine ca oricând pe ecranul Max Vision de 6.5” al noului moto g8 power lite. Datorită procesorului octa-core și RAM de 4GB , utilizatorii se pot juca sau lucra, pot căuta și urmări totul mult mai rapid, fără întârzieri nedorite.

Dispozitivul are 64GB de memorie pentru aplicațiile, muzica, filmele și fotografiile preferate. De asemenea, se pot adăuga ușor până la 256GB  în plus, utilizând slotul card microSD dedicat.

moto g8 power lite vine și cu experiențele Moto exclusive și cu un design rezistent la apă.

moto g8 power lite va fi disponibil în următoarele săptămâni în țări selectate din Europa, America de Sud, Asia și Australia. Prețul ar trebui să fie între 700 – 800 lei.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version