Home Smart Smartphones Android a fost proiectat pentru camere digitale

Android a fost proiectat pentru camere digitale

0

Android a fost proiectat pentru camere digitale Android este cel mai popular sistem de operare din lume, care alimentează peste 2,5 miliarde de dispozitive active. Cu toate acestea, mulți oameni nu știu că sistemul de operare nu a fost proiectat inițial pentru telefoane.

La summitul economic de la Tokyo din 2013, Andy Rubin, co-fondatorul Android, a dezvăluit că Android a fost inițial creat pentru camere digitale. Planul era de a crea o platformă pentru camere care să includă stocarea în cloud pentru imagini și videoclipuri. În acest fel, utilizatorii ar putea accesa ușor fotografiile lor de pe mai multe dispozitive. Când a propus idea în 2004, interesul a fost scăzut, așa că nu a putut opține acordul investitorilor la acel moment.

“Am decis că camerele digitale nu sunt de fapt o piață suficient de mare.” a spus Andy Rubin.

La cinci luni de la acea întâlnire, Andy Rubin și restul echipei Android au decis să își schimbe strategia. Ei și-au dat seama că piața camerelor foto nu este suficient de mare. Însă, au văzut o oportunitate în sectorul de smartphone-uri. După ce au făcut modificările necesare pentru sistemul de operare, Android, așa cum îl cunoaștem azi, a fost lansat.

Android a fost proiectat pentru camere digitale – Echipa dorea să ofere software-ul gratuit

Echipa nu a vrut să perceapă același preț pentru software, cum au făcut rivalii lor la acea vreme. Ei credeau că industria era prea sensibilă când vine vorba de costuri. În schimb, echipa dorea ca Android să fie gratuit și să servească drept platformă pentru vânzarea altor servicii și produse. Oferind software-ul gratuit, exista o șansă mult mai mare de a încheia contracte cu producătorii de telefoane.

Dar pentru ca planul respectiv să devină realitate, aveau nevoie de un partener mare, cu buzunare adânci. Iar aici intră Google. Gigantul de tehnologie a cumpărat Android în iulie 2005 și l-a angajat pe Andy Rubin vicepreședinte senior al conținutului mobil și digital. Compania și-a pus misiunea să capteze o cotă de piață de nouă procente în America de Nord și Europa în următorii cinci ani.

Android a cucerit piața de smartphone-uri

Aceste așteptări au fost depășite, deoarece Android deținea în jur de 24% din piața din America de Nord până la sfârșitul anului 2010. Astăzi, Android alimentează peste 80% din totalul smartphone-urilor utilizate.

Decizia de a se concentra pe smartphone-uri în locul camerelor digitale a fost, evident, cea mai bună. Dacă ne uităm la numere, conform Statista, vânzările de smartphone-uri au crescut de la aproximativ 122 milioane în 2007 la 1,5 miliarde în 2019. Vânzările de camere digitale, pe de altă parte, au scăzut de la aproximativ 100 milioane în 2007 la doar 15 milioane în 2019.

Industria a atins maximul în 2010, vânzările globale ajungând la aproximativ 121 de milioane de unități.

Nu știm exact ce s-ar fi întâmplat dacă Andy Rubin și echipa sa s-ar fi atașat de planul inițial pentru Android. Dar putem presupune că sistemul de operare nu ar fi avut mult succes. Mai important, Android pe care îl știm astăzi pur și simplu nu ar exista.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version