Home Accesorii Părinții, concediul și camera de supraveghere

Părinții, concediul și camera de supraveghere

0

Părinții, concediul și camera de supraveghere. Nu știu cum e la voi, dar la mine e foarte greu să îmi trimit părinții în concediu. Pentru a-i determina să aleagă să se odihnească, trebuie, fie să îi pun în fața faptului împlinit, fie să mă cert cu ei și să îi forțez să ia o pauză.

Părinții mei, de când îi știu, muncesc!

De fapt, am și cu cine să semăn la acest capitol, că mereu îmi spune Cristi ”da, mai ia, domle, și tu o pauză”, ”întinde-te o oră, că nu pleacă responsabilitățile dacă le lași un pic”. Băi, și așa e. Trebuie să învățăm să mai punem pe stop lucrurile și să dăm răgaz creierului și corpului să se recupereze.

Numai că, e greu. Mai ales dacă ți-a plăcut întotdeauna să le știi și să le faci tu pe toate. Pentru că, nu-i așa, ”nimeni nu le face mai bine decât tine.”

Eu am ajuns la concluzia că în familia mea suferim de o boală

Se numește ”le fac eu pe toate”. Ei, iar boala asta se manifestă cu muncă până la epuizare. Dacă se instalează, începi să dezvolți frustrări, că restul nu țin pasul cu tine. De ce faci mai multe, de ce ai face și mai multe. Iar asta se dovedește a fi ușor egoist față de cei care aleg să nu fie ca tine.

De când l-am cunoscut pe Cristi, mi-am dat seama că vorba ”e și mâine o zi”, nu e chiar de ignorat. Da, e drept, nu lăsa pe mâine ce poți face azi. Dar dacă azi simți că nu mai poți, mai lasă jos!

Desigur, eu lucrez la asta de 7 ani și pe cât posibil încerc să proiectez deciziile în folosul sănătății și asupra părinților mei. Nu-mi iese de fiecare dată, dar cel puțin la un an tot reușesc să-i determin să plece în concediu.

Iar ca să pot să-i scot din bătătură, provocarea mare este să-i fac să înțeleagă că are cine să se ocupe de toate până se întorc. Nu de alta, dar ai mei au propriul business, un magazin alimentar și un bar, plus o curte mare în care trebuie să tai iarba o dată la câteva zile. Norocul face că nu sunt străină deloc de ce avem de făcut ca lucrurile să meargă ca pe roate. Însă, asta nu înseamnă că i-am liniștit 100% pe părinți.

Părinții, concediul și camera de supraveghere: Ei vor să știe ce mișcă în front în fiecare clipă

Îți explică de 3 ori cum se face un lucru, să fie siguri că ai înțeles și te sună de două ori să se asigure că ai făcut ce ai înțeles. Așa se face că, am găsit altă soluție să îi liniștesc când sunt plecați de acasă. De altfel, o soluție pe care în magazin o folosesc de ani de zile.

Instalarea camerelor de supraveghere este un must-have, dacă vrei să meargă ai tăi în stațiune.

D-Link lansează camera termografică DCS-9500T

Și nu e pentru a te urmări pe tine, ci pentru a supraveghea de la distanță că totul decurge normal. Nu neapărat că ar putea schimba ceva de la distanță, dar cel puțin știu mai mult decât le-ai putea transmite la telefon. În plus, eu am mai făcut un compromis cu părinții mei. Nu vreau să mă sune decât dacă arde. În rest, să își vadă de ale lor, că eu văd tot de ale lor, dar de acasă.

Acasă, avem camere de supraveghere de cum aproape 10 ani, când un hoț s-a gândit să dea o spargere

Desigur, poliția nu a luat nicio măsură, așa că tot noi a trebuit să ne protejăm. Însă, soluția de supraveghere e locală. Poți urmări totul de la distanță, se salvează local toate filmările pentru 30 de zile, dar există și câteva minusuri care le poate perturba liniștea alor mei în concediu.

De aceea, l-am pus pe tata să instaleze înainte de plecare o cameră de supraveghere D-Link HD Pan &Tilt Wi-Fi. Este o cameră care nu le are pe toate, dar are fix ce ne trebuia în plus față de sistemul de supraveghere pe care îl folosim deja.

În primul rând, poți folosi aplicația mydlink pe Android și poți stoca în Cloud imaginile. Apoi, poți să intri de la distanță în orice moment și poți vorbi cu subiectul filmat. Camera are suport de comunicare pe două căi și depistează automat mișcarea. Cum de altfel, poate să urmărească subiectul după sunet.

mydlink
Interfață aplicația mydlink

Așa încât, dacă se întâmplă să ne sune cât sunt plecați și nu auzim telefonul, apasă butonul de vorbire din aplicație și ne dau un heads-up. Sau, dacă există clienți în bar, dar responsabila cu vânzarea nu e atentă, poate fi informat clientul că va fi servit imediat.

Sistemul audio pe două căi este extrem de util atât pentru acasă, cât și pentru un business

Noi avem instalată camera la intrarea în bar. Dacă se întâmplă, iar aici sunt șanse mari să fie așa, să vină o persoană în stare de ebritate să facă scandal, poți să îi transmiți atenționări vocale. Desigur, dacă e pusă pe scandal, mare lucru nu schimbi, dar cel puțin o induci în eroare. Între timp, poți salva înregistrările și poți apela la poliție pentru ajutor.

Pentru business-uri cum sunt magazinele sau barurile, există o legislație GDPR dedicată pe care o puteți consulta.

Dacă vrei, poți să salvezi înregistrările și local pe un card microSD cu memorie de până la 256GB. Cardul se instalează în portul dedicat care se află pe spatele camerei, corespondent cu modulul de cameră. Însă, dacă ai un abonament Cloud, recomand să le salvezi astfel, să le poți accesa oricând de la distanță.

Filmarea pe timp de noapte e cerească

Încă un motiv pentru care am ales camera D-Link HD Pan & Tilt Wi‑Fi este datorită funcției night vision de până la 5 metri. Asta pentru că, nu de puține ori s-a întâmplat să se strecoare una din cele 6 pisici ale mamei în bar și să pornească alarma fix în toiul nopții.

Dacă ești o persoană mai panicată din fire, intri pe camere, vezi ce a declanșat alarma și decizi cum urmează să acționezi. Dacă depistează mișcare sau sunet, camera începe să înregistreze și îți poate fi de real ajutor.

Rezoluția este doar high-definition (720p). Însă, strict pentru supraveghere e mai mult decât decent, mai ales dacă ai niște condiții de lumină bună. Spre exemplu, camera noastră e instalată în apropierea unui corp de iluminat, iar rezultatul este mulțumitor.

Aplicație mydlink – demo imagine 720p

Un lucru ar fi de menționat totuși despre camera de supraveghere

Chiar dacă are funcție de depistare audio sau a mișcării, camera nu poate urmări mai mult de un subiect o dată. Asta înseamnă că, dacă ai doi intruși acasă sau oriunde ai instalat camera, iar ei acționează în raze diferite, doar unul va fi filmat.

Așa încât, dacă vrei mai multe unghiuri de filmare, trebuie să instalezi mai multe camere. În cazul nostru, am făcut un mix între camera D-Link și sistemul de camere DVR. Astfel acoperim toată suprafața de acțiune.

Speakerul este instalat în parte din spate a camerei, iar conectorul pentru energie este încorporat la baza camerei. De menționat este că trebuie să asiguri o sursă de energie la o distanță de aproximativ doi metri, altfel camera nu funcționează.

Alimentarea se face cu ajutorul unui adaptor microUSB, iar microfonul este încorporat central, sub modulul de cameră. Sunetul redat este decent, iar dacă nu e prea multă gălăgie în încăpere, poți comunica decent de la distanță.

În stânga și dreapta modulului de cameră sunt integrați doi senzori IR (infraroșu). În timp ce, senzorul de lumină este situat deasupra modulului de cameră.

Instalare camera de supraveghere D-Link HD Pan &Tilt Wi-Fi

Camera de supraveghere D-Link poate fi instalată atât pe perete, cât și pe un obiect de mobilier. În funcție de suprafața pe care vrei să o filmezi, alegi și locul de instalare. Spre exemplu, noi am fixat-o deasupra unei uși.

Astfel, filmează atât sus-jos, cât și panoramic. Dacă pleci spre ieșire, te apropii sau mergi stânga-dreapta, camera te urmărește.

Foarte important este că poți oricând să faci zoom pe o anumită zonă

Dacă observi o activitate neobișnuită, poți apropia imaginile folosind tehnica pinch. O astfel de cameră de supraveghere este utilă, după cum am mai spus, și pentru a urmări ce face animalul de companie cât timp nu ești acasă.

O folosim deja de o trei săptămâni, iar părinții au prin un concediu. Ce am observat este că nu ne-au mai sunat la fel de des. Ne-au lăsat să ne facem treaba, iar ei și-au văzut de odihnă. Așa încât, vă recomand să investiți într-un astfel de produs, o dată pentru supraveghere și încă o dată pentru liniște.

Dacă mai aveți și alte întrebări, le așteptăm , ca de obicei, în comentarii.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version