Home PC Periferice HP a prezentat seria HP LaserJet Enterprise 400

HP a prezentat seria HP LaserJet Enterprise 400

0

HP a prezentat seria HP LaserJet Enterprise 400. Aceasta oferă experiența unei imprimante de capacitate mare, dar în format mic, pentru munca la distanță și pentru noile configurații la birou.

Companiile au fost nevoite să facă tranziția către o forță de muncă distribuită – trecând de la cele câteva birouri, la mii de birouri organizate acasă. Drept urmare, acum au nevoie de echipamente intuitive, inteligente și conectate care să poată fi accesate remote în siguranță și care să susțină angajații indiferent de modul și de locul în care lucrează.

“Pandemia COVID-19 a dus la crearea unei forțe de muncă hibride, 72% dintre angajați declarând că și-ar dori să lucreze în afara biroului cel puțin două zile pe săptămână, chiar și după ce COVID-19 nu va mai reprezenta un motiv de îngrijorare.”, a declarat Xavier Garcia, Manager Global și Manager General, Print Hardware Solutions, HP Inc. “Credem că această imprimantă mică și puternică este produsul potrivit timpurilor pe care le trăim. Aceasta oferă tot ceea ce poate oferi o imprimantă de clasă mare, potrivindu-se noului sistem de lucru – acum și în viitor – fie că muncim de la distanță sau la birou”.

Securitatea a devenit o îngrijorare majoră atât pentru managerii din IT, cât și pentru angajații care lucrează de acasă. Conform unui studiu HP despre evoluția modului de lucru al angajaților, securitatea software a fost catalogată de către angajații din SUA și din Europa ca fiind prioritatea numărul unu în procesul de organizare a biroului de acasă, subliniind și necesitatea de a dispune de soluții de muncă securizate. 

HP a prezentat seria HP LaserJet Enterprise 400 – Ce cuprinde

  • Cele mai sigure imprimante1 din lume pentru companii de toate mărimile, indiferent de locul în care angajații lucrează. HP securizează fiecare etapă în crearea unei imprimante, de la designul acesteia și rețeaua de furnizori, până la procesul de producție. 
  • HP Sure Start cu resetare automată protejează, detectează și rezolvă automat vulnerabilitățile și efectele atacurilor cyber. 
  • HP Trusted Platform Module (TPM) oferă o identitate securizată echipamentului cu chei private de certificare, întărind protecția informațiilor și a datelor criptate.
  • Caracteristicile de securitate nu se limitează la hardware, incluzând cartușul, ci protejează rețeaua și informațiile printr-un proces de printare complet securizat.
  • Gestionarea flotei de imprimante de la distanță, fără probleme, oferind posibilitatea de a folosi resursele IT pentru alte priorități strategice.
  • Capacitatea de a gestiona ușor echipamentele și setările, de la distanță, prin HP Web Jetadmin și HP JetAdvantage Security Manager.
  • Implementarea și integrarea soluțiilor HP cu alte soluții este simplă prin HP Open Extensibility Platform, cititoare de carduri incluse și posibilitatea de a folosi setări personalizate pentru imprimare.

În plus față de noile echipamente, HP a prezentat o nouă versiune de firmware HP FutureSmart – care oferă un sistem de operaționalizare consistent și securizat pentru întreaga serie de imprimante HP disponibile. Lansat odată cu seria LaserJet Enterprise 400, FutureSmart 5 oferă clienților protecție suplimentară și capacitate de fluxuri de muncă avansate, bazate pe cloud. 

“Atacurile cyber specifice imprimantelor pot profita de versiunile vechi de firmware și permit preluarea controlului asupra dispozitivului, afectând astfel funcționarea acestuia.”, a declarat Mark Vena, Senior Analyst, Moor Insights & Strategy. “HP combate acest risc printr-o abordare de securizare pe mai multe niveluri pentru a proteja imprimanta, dar și consumabilele asociate”. 

Prețuri și Disponibilitate

  • Seria HP LaserJet Enterprise 400 – cu o singură funcție și MFP, mono și color, cu versiuni adaptate pentru programul de gestionare a flotei de imprimante – va fi disponibilă la nivel global în decembrie. 
  • HP FutureSmart 5 va fi disponibil din decembrie.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version