More

    4 trenduri din tehnologie pe care să le urmărești în 2021

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    În 2021 vor exista mai multe trenduri care cel mai probabil vor schimba modul în care învățăm, lucrăm și trăim. Printre acestea se numără miturile legate de 5G, realitatea virtuală în educație, vizitele virtuale la medic și televiziunea 8K. În rândurile ce urmează vorbim despre 4 trenduri din tehnologie pe care să le urmărești în anul în curs.

    Miturile 5G 

    Licitația 5G în România a fost amânată în 2020 din cauza pandemiei Covid-19. Cu toate astea, miturile legate de 5G au fost pe val și au presărat nesiguranță în rândul cetățenilor. Întrucât diferite entități au interesul ca tehnologia să nu avanseze și 5G să nu se lanseze prea curând, opinia publică va fi alimentată în continuare cu știri false și mituri.  

    Pentru a se adresa îngrijorărilor consumatorilor, industria de telecomunicații ar trebui să comunice cu organele legislative și să fie proactivă în social media. Nu în ultimul rând, companiile ar trebui să aleagă vectori de imagine din diferite sectoare pentru a comunica modul în care funcționeză 5G. Despre 5G am vorbit și noi de-a lungul timpului la Noobz, atât pe site, cât și pe YouTube.  

    4 trenduri din tehnologie: Realitatea virtuală în educație 

    Într-o țară în care sute de mii de copii nu au nici măcar acces la energie electrică, darămite la tablete, e greu să crezi că în curând vom avea în școli dispozitive de realitate virtuală. În 2020, dispozitivele, software-ul și serviciile de realitate augmentată, virtuală și realitate mixtă au ajuns la 12 miliarde de dolari la nivel global.

    Până în 2024, această industrie este așteptată să crească cu 50% anual. Chiar dacă în 2021 probabil vom vedea doar prototipuri de realitate virtuală în școli, în următorii ani deja acest mijloc de educație va fi o obișnuință.  

    Vizite virtuale la medic 

    În 2021, 5% dintre pacienții de pe planeta noastră vor merge la medic prin apeluri video. Această piață de asistență medicală virtuală va ajunge la 8 miliarde de dolari.

    În același timp, industria soluții terapeutice și de monitorizare, cum este și cea de smartwatch-uri, va vinde în 2021 cu aproximativ 20% mai mult decât în 2019. 

    4 trenduri din tehnologie: Televiziune 8K acasă 

    Vedem televizoarele 8K deja de peste 2 ani de zile pe piață. Însă, recunoaștem, încă nu sunt accesibile ca preț publicului larg. Dincolo de asta, piața de conținut video nu e pregătită pentru hardware-ul 8K. Așa încât, dacă azi îți cumperi un smart TV 8K, vei avea prea puțin conținut 8K pe care să îl urmărești acasă.  

    În 2021, Deloitte Global estimează că vor fi vândute la nivel global peste un milion de televizoare 8K, care vor însuma 3.3 miliarde de dolari încasări. Cu alte cuvinte, se vor vinde de două ori mai multe televizoare 8K.

    În primul rând, consumatorii le vor cumpăra pentru că sunt early-adopters și pentru că sunt cool. Apoi, le vor dori pentru că vor să se pregătească pentru conținutul 8K ce va să vie. Pentru unii consumatori, 8K sună mai bine decât 4K, motiv pentru care vor da banii pe un televizor 8K. Nu în ultimul rând, cei care vor tehnologie cutting-edge vor dori să aibă acasă un televizor 8K. 

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.