Home Smart Smartphones Xiaomi lansează smartphone-ul Mi 11

Xiaomi lansează smartphone-ul Mi 11

0

Xiaomi lansează smartphone-ul Mi 11. Este vorba despre cel mai nou flagship din seria de telefoane inteligente Mi. Acesta va fi disponibil în curând și pe piața din România.

Mi 11 aduce o serie de îmbunătățiri față de predecesorul său. Dispozitivul mobil vine cu procesor Qualcomm® Snapdragon™ 888, camera triplă de 108MP, sonorizare cinematică și încărcare wireless de 50W.

Senzorul principal al Mi 11 oferă cea mai mare rezoluție din lume, de 108MP. Astfel, Mi 11 surprinde imagini clare și detalii uimitoare. Camera ultra-wide de 13MP și lentila telemacro de 5MP captează peisaje impresionante și permite realizarea unor fotografii cu detalii impresionante și un efect bokeh excelent. În partea frontală, camera discretă de 20MP asigură selfie-uri și filmări de calitate.

Xiaomi lansează smartphone-ul Mi 11 – FOTO și VIDEO

Pentru prima oară, toate cele trei camere – principală, ultra-wide și frontală au capacități night mode îmbunătățite. Tehnologia video de noapte redefinește complet standardele din industrie, prin reducerea nivelului de zgomot, pentru realizarea unor filmări de noapte mult mai clare.

Cele șase moduri cinematice, ce pot fi accesate printr-o singură apăsare, duc experiența de filmare la un nou nivel. Spre exemplu, modul Parallel World dublează și inversează cadrul pentru a da impresia unei lumi în oglindă, în timp ce modul Freeze Frame Video îngheață și clonează cadrele.

Iubitorii de filme vor aprecia modul Magic Zoom care oferă iluzia unei camere care face zoom in și zoom out în același timp, efect foarte popular în filmele thriller.

Mi 11 oferă un nivel de control al filmării profesional prin înregistrarea HDR10+ și noul mod Pro Time-lapse. Acesta din urmă ajustează automat timpul de expunere, ISO-ul și diafragma, astfel încât utilizatorii să se poată descurca în orice condiții de lumină.

Și modurile de editare video sunt îmbunătățite prin caracteristici AI avansate, printre ele numărându-se AI Erase 2.0 care le permite utilizatorilor să înlăture obiectele nedorite sau liniile din imagini, printr-un singur click.

Ecranul este AMOLED DotDisplay de 120Hz și 6.81’’

În vreme ce, difuzoarele sunt duale SOUND BY Harman Kardon.
Mi 11 oferă unul dintre cele mai bune display-uri de pe piață. Acesta a primit calificativul A+, precum și un premiu pentru cele mai bune ecrane din partea DisplayMate, una dintre cele mai reputate instituții de certificare a ecranelor din întreaga lume.

Dotat cu un ecran premium AMOLED DotDisplay de 120Hz și 6.81’’, Mi 11 oferă o experiență impresionantă de vizionare și de utilizare. Display-ul are rezoluție WQHD+ și tehnologie 10-bit color. Astfel, acesta asigură o claritate excelentă și o tranziție a culorilor mai fluidă ca oricând. Tehnologia Super Resolution îmbunătățește rezoluția videoclipurilor de calitate slabă, fără a crește consumul de date.

Rată de răspuns a ecranului de 480Hz

Cu o rată de răspuns a ecranului de 480Hz și un senzor de amprentă integrat în ecran, Mi 11 se deblochează foarte rapid. Mi 11 le asigură utilizatorilor tot confortul în timp ce îl folosesc. În vreme ce, marginile curbate și sticla de pe spate sunt plăcute la atingere.

Difuzoarele duale Harmon Kardon redau sunetul la un nivel cinematic. În timp ce protecția la căzături și șocuri este asigurată de Corning® Gorilla® Glass Victus™. Amprentele nu se văd pe Mi 11 datorită finisajului avansat dual mat. Telefonul va fi disponibil în două variante de culoare: Midnight Grey și Horizon Blue.

Xiaomi lansează smartphone-ul Mi 11 – Procesor Qualcomm® Snapdragon™ 888

Qualcomm® Snapdragon™ 888 redefinește complet standardele pentru viteză de procesare, cu GPU-ul Adreno ™ 660, a 6-a generație de motoare AI Qualcomm® și prin modemul X60 – care combină tehnologia AI cu cea mai rapidă conectivitate 5G2.

Prin tehnologia de procesare avansată de 5nm, Mi 11 este mai rapid, mai puternic și mai eficient decât predecesorul său. Telefonul nu doar că suportă experiențe de gaming 2K/120fps/HDR, dar are și opt nuclee, la care se adaugă un nucleu masiv Arm Cortex-X1 care îmbunătățește performanțele. Memoria LPDDR5 de 3,200MHz asigură o viteză incredibilă de transfer a datelor de 6,400Mbps, față de 5,500Mbps de la modelul anterior.

Echipat cu cel mai nou sistem de răcire

Liquid Cool, telefonul nu se încălzește la sesiuni prelungite de gaming sau la alte operațiuni solicitante. În același timp, bateria sa de 4600mAh (typ) și posibilitățile de încărcare prin fir la 55W, wireless la 50W și încărcare inversă la 10W3 garantează că Mi 11 va avea suficientă energie, indiferent de situație.

Xiaomi lansează smartphone-ul Mi 11 – Surpriză pentru gameri

Lansarea Mi 11 marchează și startul colaborării cu cel mai popular joc pe mobil din 2020, Genshin Impact. Mi 11 are performanțe excelente atunci când este folosit pentru a juca Genshin. De acum încolo Xiaomi va colabora cu producătorul jocului, MiHoYo, pentru a le oferi utilizatorilor cea mai bună experiență de gaming. Mai multe detalii vor fi dezvăluite în curând.

Cel mai fluid sistem de operare MIUI de până acum

Noul MIUI 12.5 este un update intermediar, conceput pe baza MIUI 12, axat pe optimizarea sistemului4. După o actualizare completă a sistemului UI, utilizarea unității centrale de procesare a fost redusă cu până la 22% și consumul de energie cu până la 15%, iar performanțele și grafica au fost îmbunătățite.

Aceste upgrade-uri sunt cel mai ușor de sesizat în timpul folosirii ecranului, navigarea devenind mai fluidă ca oricând. La sistemele anterioare, folosirea ecranului și alte activități erau redate pe un singur flux, memoria unității centrale de procesare era afectată și astfel mișcările deveneau uneori sacadate. În cazul MIUI 12.5, folosirea ecranului a primit un flux dedicat, celelalte activități nu mai interferează, iar răspunsul ecranului este instant.

Primele telefoane care vor primi update-ul MIUI 12.5 în trimestrul al doilea din 2021:

Mi 10T, Mi 10T Pro, Mi 10, Mi 10 Pro, Mi 11. În al doilea val vor fi incluse mai multe dispozitive Xiaomi. Calendarul update-urilor va fi publicat gradual pe MIUI.com.

Xiaomi lansează smartphone-ul Mi 11 – Preț și stocare

8GB+128GB și 8GB+256GB cu memorie îmbunătățită LPDDR5 3200MHz RAM + spațiu de stocare UFS 3.1. Începând de la prețul recomandat de vânzare de 749€, Mi 11 va fi disponibil din luna februarie.

Prețul și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version