Home Accesorii AOC prezintă căștile de gaming over-ear: AOC GH200 și GH300

AOC prezintă căștile de gaming over-ear: AOC GH200 și GH300

0

AOC prezintă căștile de gaming over-ear: AOC GH200 și GH300. Accesoriile vor fi disponibile începând cu luna mai 2021. Căștile au un șasiu metalic, pernuțe confortabile, o greutate redusă, microfon detașabil și difuzoare de 50 mm. Ambele modele sunt echipate cu cabluri îmbrăcate în material textil. Acestea dispun de o telecomandă pe cablu și un design atrăgător (finisaj gunmetal pentru GH200, finisaj roșu pentru GH300).

GH200 oferă sunet stereo cu mufă jack de 3,5 mm. GH300 oferă sunet surround virtual 7.1 (doar pentru PC), un conector USB și iluminare RGB.

Orice jucător de shootere va fi de acord că sunetul este la fel de important ca feedback-ul vizual oferit de un monitor de gaming. Sunetul spațial permite jucătorilor să identifice pozițiile adversarilor și să le anticipeze mișcările. Calitatea sunetului s-a îmbunătățit foarte mult în ultimii ani. Acest lucru oferă gamerilor feedback-ul auditiv necesar, completând imersiunea creată de o imagine de înaltă rezoluție.

Sunetul de înaltă calitate nu este important doar în titlurile FPS

Acesta contează și în jocurile de acțiune sau RPG. În simulatoarele auto sau cele de zbor sunetul motoarelor si al mediului înconjurător asigură un realism sporit. Noile căști AOC GH200 și GH300 sunt echipate cu difuzoare  de neodim de 50 mm, oferind o gamă de frecvență de 20 Hz – 20 kHz. Impedanța este de 32 Ω (± 15%) pentru un sunet de cea mai bună calitate.

Gamerii vor aprecia microfonul cu braț detașabil pentru a comunica cu colegi de echipă în timpul meciurilor sau cu prietenii pe Discord și Teamspeak. Microfonul omnidirecțional cu braț poate fi ajustat pentru confort și un nivel audio optim. Cu gama de frecvențe de 100 Hz – 10 kHz, căștile filtrează zgomotul atât la frecvențe foarte scăzute, cât și la frecvențe foarte ridicate pentru a oferi o calitate audio și vocală excelentă.

Designul over-ear blochează sunetele externe. În timp ce pernuțele pentru urechi din piele sintetică și spumă cu memorie asigură o utilizare confortabilă pe durata sesiunilor extinse de gaming. Capacul exterior din plasă metalică al difuzoarelor garantează durabilitatea căștilor. Banda reglabilă din oțel crește flexibilitatea, oferă numeroase posibilități de ajustare și distribuie greutatea în mod uniform.

AOC prezintă căștile de gaming over-ear AOC GH200

Are un cablu de 2 m îmbrăcat in material textil și o mufă jack de 3,5 mm și vine în pachet cu un splitter Y. Acest aspect permite utilizatorilor să separe ieșirile de microfon și cea de căști, dacă este necesar. Perechea de căști este potrivită pentru PC-uri, console sau dispozitive mobile.

Telecomanda pe cablu oferă un potențiometru pentru volum si comenzi de pornire / oprire pentru microfon. Utilizatorii pot utiliza căștile AOC GH200 cu funcția Windows Sonic Spatial Sound pentru PC sau Xbox pentru un sunet mai imersiv. Finisajul elegant gunmetal se combină perfect cu alte componente ale PC-ului și face căștile AOC o alegere atractivă pentru gaming, apeluri video sau cursuri online.

AOC prezintă căștile de gaming over-ear AOC GH300

Vine cu un cablu USB de 2 m. Cu sunet surround virtual 7.1, gamerii pot identifica exact de unde provine sunetul în joc. Astfel, își sporesc șansele de a reacționa corespunzător sau de a se bucura de filme. Utilizatorii vor primi un sunet de calitate de studio la 24 biți / 96 Khz.

Capacul din plasă metalică al GH300 include iluminare RGB cu 4 moduri (respirație, ciclică, statică sau oprită), controlabilă prin telecomanda de pe cablu, care găzduiește și comenzi de volum și comutatoare de pornire / oprire a microfonului. LED-ul microfonului cu braț detașabil indică momentul în care microfonul este dezactivat, ceea ce simplifică utilizarea de zi cu zi și ajută la evitarea opririi nedorite.

Nu în ultimul rând, construcția cu fir a căștilor permite o conexiune audio stabilă, fără întârzieri, fără probleme, cum ar fi întârzierea de compresie sau artefacte de compresie.

AOC GH200 și GH300 vor fi disponibile din mai 2021 la un preț de 209 lei, respectiv 269 lei.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version