Home Divertisment Evoluţie Conversaţiile triviale pe WhatsApp te pot trimite la închisoare

Conversaţiile triviale pe WhatsApp te pot trimite la închisoare

0

Turiştii care ajung în Dubai ar trebui să fie foarte atenţi atunci când trimit mesaje celor de acasă. Noua lege prevede că oricine este prins că înjură pe WhatsApp poate primi o amendă de 63.000 euro.

Utilizarea limbajului trivial în mesaje ar putea duce până la pedepse cu închisoarea, în vreme ce turiştii străini ar putea fi deportaţi, potrivit noii legislaţii.

Citeşte şi Facebook monitorizează toate video-urile

Noile reguli stricte au apărut după ce Curtea Federală Supremă a solicitat rejudecarea unui bărbat care a trebuit să plătească 735 EURO atunci când a fost găsit vinovat pentru adresarea mai multor injurii unui coleg, prin intermediul aplicaţiei de mesagerie.

Bărbatul a fost condamnat sub legea crimelor cibernetice care clasifică insultele verbale drept o infracţiune. Acesta a fost exonerat de acuzaţii cu privire la jignire de mai multe ori, acuzaţiile aduse fiind nefondate.

Mai mult, utilizarea emoji care indică degetul mijlociu, un gest considerat ilegal în lumea arabă, poate fi pedepsit cu închisoare sau o amendă de 122.000 EURO.

Citeşte şi STUDIU: Experimentul Închisoarea Facebook

Avocatul Abdullah Yousef Al Nasir spune că „trimiterea unui emoji care indică degetul mijlociu prin intermediul smartphone sau trimiterea unei poze cu degetul mijlociu pe email îţi poate provoca multe probleme. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, oamenii au început să se insulte prin intermediul reţelelor de socializare, folosind servicii ca WhatsApp sau BlackBerry Messenger„.

Unii oameni insultă sau îşi bat joc de alte persoane fără să se gândească că cineva îi poate trage la răspundere. Dar Uniunea Emiratelor Arabe a creat o lege a crimelor cibernectice pentru a pedepsi pe oricine comite o astfel de infracţiune prin intermediul tehnologiei„, a conchis acesta.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version