Home Divertisment Nokia şi-ar putea dezvolta propriul asistent digidal mobil numit „Viki”

Nokia şi-ar putea dezvolta propriul asistent digidal mobil numit „Viki”

0

Asistentul digital mobil este un must-have pentru producătorii de dispozitive mobile în 2017, iar Nokia se pare că nu se dă în lături.

Marţi, compania a depus cerere pentru o marcă înregistrată în Europa numită „Viki”, iar potrivit datelor care apar în document, ar fi vorba despre un „asistent care funcţionează cu tot ce înseamnă cunoştinţe digitale şi combină date din tot felul de surse într-o singură convorbire şi interfaţă bazată pe voce.”

Pentru moment, acestea sunt singurele informaţii pe care le avem cu privire la aplicarea pentru marcă înregistrată a Nokia, dar potrivit Engadget, un reprezentant al companiei a precizat că „nu comentează cu privire la cum, dacă sau când va fi folosit pe produsele sau serviciile Nokia.”

Totuşi, dacă Nokia va crea cu adevărat un asistent de inteligenţă artificială personal, se va alătura celorlalte astfel de servicii deja existente pe piaţă, precum Siri de la Apple, Alexa de la Amazon, Cortana de la Microsoft sau Google Assitant. Încă nu am aflat mai multe detalii legate de posibilitatea ca Samsung să lanseze propriul asistent digital, dar suntem cu ochii pe gigant.

Weekendul ce tocmai a trecut, HMD Global a prezentat primul smartphone Nokia cu Android, numit Nokia 6, în cadrul unui eveniment ce a avut loc în China. În lunile ce urmează, HMD va mai lansa şi alte dispozitive sub brandul Nokia, aşa că vă ţinem la curent cu anunţurile pe care le va face.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version