Home Divertisment Aplicaţii Instagram pentru Android funcţionează acum şi offline

Instagram pentru Android funcţionează acum şi offline

0

Facebook a anunţat la conferinţa dezvoltatorilor F8 că versiunea Android a Instagram primeşte funcţionalităţi offline. De fapt, funcţiile sunt deja disponibile în unele părţi ale lumii.

Potrivit TechCrunch, la un moment dat modul offline va ajunge, de asemenea, şi pe iOS. Funcţia offline trece dincolo de salvarea unei schiţe sau plasarea unei fotografii în partea de sus a feed-ului.

De acum, poţi da like şi poţi comenta la fotografiile celorlalţi utilizatori şi chiar poţi da unfollow conturilor, fără să fie necesară nicio conexiune la date mobile sau wireless.

Data viitoare când telefonul tău are acces la internet, Instagram va verifica istoricul şi va completa fiecare dintre acţiunile solicitate offline.

În plus, Instagram va păstra active anumite postări şi profiluri, ca de altfel şi tab-ul Explore, astfel încât să nu priveşti un ecran alb atunci când nu există o conexiune stabilă la internet.

Facebook spune că vrea să facă din Instagram o aplicaţie cât mai practică pentru a oferi o experienţă plăcută utilizatorilor în ţările în care serviciile de internet sunt destul de slabe şi nu te poţi baza pe ele.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version