Home Divertisment Evoluţie Oculus Rift va fi lansat la începutul lui 2016

Oculus Rift va fi lansat la începutul lui 2016

0

Oculus a anunţat că dispozitivul de realitate virtuală va fi disponibil pentru publicul larg, la începutul anului viitor.

Acest anunţ vine la trei ani de când proiectul a debutat pe Kickstarter. Anunţul de astăzi vine să liniştească vocile care devansau şi mai mult data de lansare, precomenzile fiind disponibile de la finalul acestui an.

Cu toate acestea, anunţul companiei a ridicat mai multe semne de întrebare, decât să aducă mai multe clarificări. Nu se ştie dacă pachetul va veni complet, cu tot ce are nevoie utilizatorul pentru a beneficia de experienţa realităţii virtuale, dar, mai ales, dacă Oculus va dezvolta propriile jocuri pentru realitate virtuală.

Ceea ce este si mai interesant, este că Oculus se caracterizează drept „un sistem complet integrat de hardware/software, creat special pentru realitatea virtuală„. Din enunţ înţelegem că nu avem nevoie de niciun alt sistem care să interacţioneze cu dispozitivul Oculus Rift, cerinţă pe care versiunile anterioare o aveau. Practic, kitul de realitate virtuală va dispune de o componentă de tipul unei console, care să se ocupe de redarea jocurilor pentru dispozitiv.

De pe blogul Oculus mai află şi că „în săptămânile următoare, vom prezenta mai multe detalii despre hardware, software şi multe alte detalii despre jocuri pentru realitatea virtuală, neanunţate până acum, care vor fi disponibile pentru Rift„.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version