Home Homepage OnePlus a lansat un teaser pentru viitorul dispozitiv

OnePlus a lansat un teaser pentru viitorul dispozitiv

0

OnePlus a apelat la un teaser, pentru a anunţa următorul smartphone, în cadrul unei lansări care va avea loc pe data de 29 octombrie.

Oricând ar fi fost mult prea devreme, mai ales că au trecut abia câteva luni de la primele informaţii despre versiunea compact a dispozitivului OnePlus, sub numele de OnePlus X.

Comisia de comunicaţii din China a oferit câteva imagini ale dispozitivului, iar CEO-ul OnePlus a confirmat dispozitivul. Mai mult, Amazon India a dezvăluit specificaţiile de care dispozitivul mid-range se va bucura.

Citeşte şi: Cum vrea Google să mărească viteza de navigare pe mobil

Teaserul este total diferit faţă de ceea ce ne-a obişnuit până acum compania. Nu mai vorbim despre „flagship killer„, despre specificaţii care vor cutremura pământul şi dispozitive care te vor lăsă cu gura căscată.

OnePlus-X-October-29

Poza teaser este amplasată pe un fundal negru. În poză este un „X” luminat, cu textul „Ne vedem pe 29 octombrie”, sub poză este sigla OnePlus, în partea stângă, iar în dreapta este hashtagul #PowerfullyBeautiful.

Este un „shift” evident, realizat de OnePlus, de la putere şi performanţă, la frumuseţe (şi funcţionalitate?).

Citeşte şi: Google introduce un manager pentru fişiere pe Android

Este numai o primă piesă din ansamblul pe care OnePlus îl pregăteşte pentru lansarea dispozitivului OnePlus X, în cadrul unui eveniment în India şi Londra. Nu există detalii suplimentare, dar ce ar mai fi un teaser dacă ar oferi toate informaţiile pe tavă?

Tot ce ştim până acum este că, dispozitivul va avea un procesor Helio X10 SoC, display de 5 inch cu rezoluţie 1080p, 2GB RAM, baterie de 2.450 mAh, cameră principală de 13 megapixeli şi sistem Android 6.0 Marshmallow.

Evenimentul de pe 29 octombrie va clarifica şi preţul la care va fi comercializat, informaţiile indicând 250 de dolari.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version