Home Homepage Smartphone-ul de 9000 de dolari, exclusiv pentru deţinătorii de Bentley

Smartphone-ul de 9000 de dolari, exclusiv pentru deţinătorii de Bentley

0

CES a fost din nou mai degrabă un showroom pentru conceptele inteligente ale viitorului. Totuşi, au existat producători de autoturisme care nu s-au rezumat doar la maşini, ci au adus la pachet şi telefoane, nu neapărat performante, ci care să se asorteze cu maşinile.

Bentley a simţit încă o dată nevoia de a lansa pe piaţă un „smartphone modern”, a cărui caracteristici includ pielea în culorile unei şopârle vişinii şi un logo 3D Bentley care ornează produsul.

Deşi cel de-al treilea dispozitiv lansat în parteneriatul de 5 ani pe care îl are Bentley cu brandul de lux Vertu ar trebui să ne dea pe spate, se pare că acesta nu are un pachet de specificaţii care să justifice preţul.

Citeşte şi: Google Maps va prezice direcţia de mers şi va livra automat date despre trafic

Mai exact, smartphone-ul de 9.000 de dolari vine cu ultima versiune de Android, un logo Bentley, care a fost creat handmade în Marea Britanie, iar în ceea ce priveşte funcţiile de sub carcasă, nici măcar nu avem un procesor de ultim tip sau vreo baterie care să ne uimească aşteptările.

În plus, până şi display-ul lasă de dorit, specificaţiile fiind reprezentative unui preţ de maximum 600 de dolari. Desigur, dacă vrei să intri în posesia unui astfel de dispozitiv, trebuie să deţii o maşină Bentley care costă până la 200.000 de dolari, aşa că diferenţa de 9.000 ar fi o nimica toată.

Dat fiind faptul că smartphone-ul lansat anterior de Bentley în parteneriat cu Vertu avea preţul de 20.000 de dolari, totuşi ar trebui să nu fim cârcotaşi şi să apreciem valoarea mult mai mică a dispozitivului mobil lansat recent.

Citeşte şi: Google Car a dat greş de 272 de ori şi de 13 ar fi ratat fatal

Dacă eşti interesat în cele din urmă să intri în posesia unui smartphone de acest fel, poţi pune mâna pe el începând cu 28 ianuarie, dar doar dacă eşti membru VIP şi ai acces exclusiv pentru achiziţionare.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version