Home Homepage Samsung va lansa smartphone-ul cu display pliabil anul viitor

Samsung va lansa smartphone-ul cu display pliabil anul viitor

0

La începutul acestui an, am primit vestea că Samsung lucrează la un smartphone pliabil, care ar putea fi lansat undeva spre finalul lui 2016.

Ei bine, astăzi primim veşti noi, legate de Project Valley, de la publicaţia coreeană ETNews. Se pare că, Samsung lucrează la o producţie în masă de display-uril pliabile până la finalul acestui an, iar acestea vor fi disponibile pe piaţă începând cu 2017. Raportul citează surse din industrie care precizează progresele pe care le face Samsung, dar nu oferă suficiente detalii încât să ştim cu exactitate ce ni se pregăteşte.

Un lucru este cert, Samsung dezvoltă în prezent display-uri pliabile, curbate şi flexibile, care au tot fost amânate până acum. Au trecut 3 ani de zile de când Samsung a prezentat prima dată viziunea pe care o are asupra dispozitivelor pliabile şi am văzut, de asemenea, o serie de patente care prezintă, se zvoneşte, dispozitivul pliabil cunoscut sub nume de cod Project Valley.

Alte zvonuri indică faptul că, Samsung a încheiat o serie de parteneriate cu producători şi distribuitori pentru a produce un dispozitiv pliabil cu diagonala de 7 inchi. Aceste smartphone-uri vor avea un display OLED care se poate împacheta în jumătate, exact ca un portofel, ceea ce înseamnă că dispozitivul poate fi folosit fie ca un smartphone de 5 inchi, fie ca o tabletă de 7 inchi.

plia

Unii sunt de părere că ecranele pliabile sunt următorul pas în evoluţia smartphone-urilor, aşa cum a fost tehnologia touchscreen în anii 2000.

Ce părere ai despre posibilitatea de a fi lansat pe piaţă un smartphone cu display pliabil? Ai fi interesat să achiziţionezi un astfel de dispozitiv? Lasă-ne opinia ta în secţiunea de comentarii de mai jos!

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version