Home Homepage Huawei a vândut 9 milioane de smartphone-uri Huawei P9

Huawei a vândut 9 milioane de smartphone-uri Huawei P9

0

Huawei a anunţat joi, în cadrul unui eveniment de presă, că a vândut până acum 9 milioane de unităţi Huawei P9. Flagship-ul a ajuns pe rafturile magazinelor în aprilie anul acesta şi s-a vândut extraordinar de bine atât în ţara mamă, cât şi în Europa.

În luna septembrie, Huawei anunţa că a reuşit să vândă un număr de 6 milioane de terminale Huawei P9, iar vânzările din ultimele două luni de zile ne arată încă 3 milioane de unităţi flagship vândute.

În cadrul IFA 2016, eveniment de tehnologie susţinut în Berlin an de an, Huawei a anunţat încă două noi culori pentru P9, roşu metalic şi albastru metalic, ambele aducând o contribuţie semnificativă la cele 3 milioane de telefoane vândute în plus de gigantul chinez.

De curând, Huawei a lansat phabletul Mate 9, despre care am scris mai multe aici, iar la IFA Berlin a mai adus pe piaţă şi terminalele Huawei Nova şi Huawei Nova Plus, care au fost destul de bine primite şi acestea de către public.

În prezent, Huawei ocupă locul al treilea în topul producătorilor de smartphone-uri din lume, imediat după Samsung şi Apple, dar CEO-ul Huawei, Richard Yu, spune că Huawei va depăşi Apple în următorii doi ani de zile, iar în 5 ani de zile se va afla deja pe primul loc.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version