Home Divertisment Evoluţie Samsung creşte producţia pentru cel mai rapid DRAM din industrie – 8...

Samsung creşte producţia pentru cel mai rapid DRAM din industrie – 8 GB HBM2

0

Samsung creşte producţia de DRAM de 8 GB HBM2 pentru că, spune gigantul, cererea pieţei este foarte mare. Cu lăţimea de bandă de memorie de 256 GB/s, 8 GB HBM2 de la Samsung oferă cea mai mare performanţă DRAM pentru cele mai performante aplicaţii.

Gigantul sud-coreean a anunţat astăzi că va creşte producţia de memorii HBM2 (High Bandwidth Memory-2) de 8 GB pentru a face faţă cererii pieţei, ca de altfel şi aplicaţiilor care includ inteligenţa artificială, HPC (high-performance computing), graficii avansate, sistemelor de reţea şi serverelor de întreprindere.

„Prin creşterea producţiei a singurei soluţii de 8 GB HBM2 disponibilă la acest moment în industrie, ne propunem să ne asigurăm că producătorii de sisteme informatice globale au suficiente resurse pentru a dezvolta la timp sisteme noi, modernizate”, spune Jaesoo Han, Vice Preşedinte Executiv Samsung Electronics. „Vom continua să livrăm mai multe serii avansate HBM2 în timpul în care vom colabora îndeaproape cu clienţii noştri IT la nivel global.”

Soluţiile de 8 GB HBM2 de la Samsung livrează cel mai ridicat nivel de performanţă pentru HBM2, fiabilitate şi eficienţă energetică din industrie, evidenţiând astfel angajamentul companiei pentru inovaţia DRAM.

Pentru a veni în întâmpinarea cererii în creştere a pieţei, Samsung anticipează că volumul producţiei de 8 GB HBM2 va acoperi mai mult de 50% din producţia HBM2 în prima jumătate a anului viitor.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version