Home Review Allview Soul X5 folosit o lună de zile la serviciu

Allview Soul X5 folosit o lună de zile la serviciu

0
Allview Soul X5

Allview Soul X5 s-a dovedit a fi un telefon foarte bun de serviciu.

Când recomand un telefon, trebuie să știu pentru ce îi trebuie exact interlocutorului. Îl vrea exclusiv pentru serviciu, îl folosește drept telefon personal? Are nevoie de el pentru creare de conținut? Vrea să îl folosească pentru ceva mai mult decât vorbit la telefon și stat pe Facebook?

Tu folosești telefonul personal pentru muncă?

Când aud: ”Am nevoie pentru serviciu!”, în top 3 recomandări intră și Allview Soul X5 de la Allview. Un telefon mid-range bun pe care l-am folosit timp de o lună de zile, exclusiv pentru muncă.

Este telefonul perfect pentru cine lucrează în vânzări, în comunicare și PR sau chiar pentru jurnaliști și angajați din domeniul IT.

Cele mai multe persoane îmi spun că, dacă nu au un telefon de serviciu, nu răspund la telefon în afara orelor de lucru. Asta pentru că spun că nu e corect să plătească un abonament sau o cartelă preplătită pentru a le pune la dispoziția angajatorului.

”Nu împart costurile telefonului personal cu șeful, așa că nu am de ce să dau numărul personal în interes de serviciu”. Este una dintre cele mai frecvente afirmații pe care le aud legat de acest subiect.

Mulți angajatori pun la dispoziția angajaților telefoane de serviciu, laptopuri și alte electronice, pentru a fi 100% productivi. Dar, există și angajatori care amână această decizie, pentru a nu avea parte de costuri suplimentare cu angajații.

Discuția despre să cumpăr sau nu telefon de serviciu angajatului meu este cu dus și întors. Am putea să o dezbatem zeci de minute bune. Așa că, o să mă rezum la a vorbi despre telefonul Allview Soul X5. L-am testat în ultima perioadă și îl recomand celor care vor să cumpere un telefon de serviciu bun.

Allview Soul X5 merită să fie telefonul tău de serviciu

Vorbim despre un telefon care costă 1100 lei. Costul mediu pe care un angajator l-ar plăti pentru telefonul de serviciu al angajatului său. Dacă vorbim de telefoane cumpărate pentru angajații instituțiilor de stat, costurile se ridică la mii de euro. Dar zic să rămâne ancorați în realitate.

Când alegi un telefon de serviciu, te interesează ca acesta să aibă un raport calitate-preț bun. Apoi, să răspundă rapid comenzilor și să ajute angajatul tău să răspundă nevoilor firmei în orice moment.

Bateria este din nou un aspect de luat în calcul în cazul telefoanelor de serviciu, iar dacă dispozitivul vine și cu o cameră decentă, e mai mult decât ți-ai putea dori.

Ce îmi place la acest telefon este că, deși vorbim despre un mid-range, unele funcții ale lui le găsești pe telefoane de top.

Allview Soul X5 are un display HD (720 x 1520 pixeli) la o diagonală de 5.86 inch.

Cel puțin încă 2 ani de acum înainte, până se pun creatorii de conținut pe produs video 4K sau 8K, îți va oferi suportul de care ai nevoie.

Camera Allview Soul X5

Camera are o serie de îmbunătățiri de care te poți folosi când realizezi filmări sau fotografii. Înregistrează slow motion, panorama, HDR, în mod profesional, are focus tactil, detecție față și efect Bokeh.

În condiții de lumină bună, obții poze numai bune de pus pe Facebook și Instagram din delegații.

Camera nu e ideală pentru un creator de conținut social media hard core, deși este duală (16 MP + 5 MP). Dar nici producătorul nu promovează telefonul din acest punct de vedere. Oricum, cert e că scoate fotografii destul de bune, iar dacă folosești lumina ca la carte, s-ar putea chiar să obții rezultate peste așteptări.

spate soul x5
senzor de amprenta

Baterie generoasă

Bateria este un alt element de care trebuie să țină seama cel care cumpără un telefon pentru serviciu. Capacitatea de 3000 mAh a asigurat până la 3 zile de autonomie. Producătorul spune că poți vorbi 18 ore la o singură încărcare, iar în așteptare bateria ține telefonul pornit timp de 300 ore.

Ce e drept, când a ajuns telefonul la mine l-am pornit să văd cum arată și cum se mișcă și apoi l-am lăsat în cutie. A 4-a zi, când i-a venit rândul la testare și l-am pus efectiv la muncă avea 36% bateria.

Nu am vorbit la telefon zeci de ore în cele 3 zile, cât a ținut bateria în regim de utilizare normală. În schimb, am avut în permanență internetul activat și am răspuns la mesaje, email-uri. Ba chiar am mai dat play la câte un video.

Nici ecranul LCD nu consumă enorm din energie. Iar asta e bine, pentru că știm că display-ul este cel mai mare consumator de energie dintr-un telefon.

Android 8.1 Oreo și Mediatek MT6762 Helio P22

Sistemul de operare este Android 8.1 Oreo, un alt element care ajută bateria să se consume ”înțelept”.

Procesorul este Mediatek MT6762 Helio P22. Nu știu câți sunteți interesat de acest aspect, așa că o să vă spun doar că face echipă bună cu restul componentelor. E din peisaj și performanțele sunt echilibrate, fie că utilizezi camera, aplicațiile, încarci sau descarci documente.

Memoria telefonului este decentă pentru prețul telefonului. Echipa de 4 GB de RAM cu 32 GB mediu de stocare internă o regăseam acum 2 ani pe dispozitivele mobile high-end. Poți să extinzi memoria prin card microSD, dar doar cu până la 32 GB.

Asta înseamnă că, dacă descarci periodic documente în telefon, la cam 2 luni de zile e bine să faci curățenie, dacă nu vrei să fie îngreunate performanțele.

O lună de zile, cât l-am testat, Soul X5 nu s-a blocat niciodată, a răspuns rezonabil și nici nu l-am curățat vreodată.

Acum, nu vă așteptați să se miște la fel de repede cum se mișcă Galaxy Note9 sau Mate 20 Pro sau chiar ca Soul X5 Pro. Pentru un timp de așteptare redus și ca telefonul să răspundă mai repede, să vă și jucați pe el jocuri la cu grafică wow, atunci prețul e pe măsură.

Pe securitate stă foarte bine la 1100 lei

O să închei povestea Allview Soul X5 cu securitatea. Telefonul, la 1100 lei oferă atât senzor de amprentă pe spate, cât și funcție Face ID. Acestea răspund impecabil, chiar surprinzător aș spune. Cu Face ID de pe Huawei Mate 20 Pro am avut probleme când m-am machiat, dar cu Soul X5 nici vorbă de așa ceva.

camera spate soul x5

Recomand, încă o dată, smartphone-ul 4G, dual SIM, Soul X5 pentru serviciu.

În plus, dacă sunteți fani Notch, telefonul, după cum puteți vedea, are breton. Un breton care ascunde o cameră de selfie de 16 MP chiar prietenoasă.

telefon de serviciu

Allview Soul X5 este potrivit și pentru adolescenți sau persoane de vârsta a 3-a. Și, de ce nu, pentru utilizatori care tatonează terenul numit tehnologie, dar au destul de mult de recuperat. Dacă ai un buget limitat, dar vrei totuși un telefon bun raportat calitate-preț, ești din nou în publicul țintă.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version