Home Servicii Când te portezi de la operatorul de telefonie mobilă?

Când te portezi de la operatorul de telefonie mobilă?

0

Mai mult nu este neapărat și mai bun. Mai ales atunci când vine vorba de rapoartele de telefonie mobilă ale operatorilor. Ce e mai bine? Să construiești o relație pe termen lung cu cel care îți alege serviciile? Sau să fidelizezi de fiecare dată clienți noi și să uiți de cei vechi? În rândurile ce urmează vorbesc despre când te portezi. Care e momentul în care schimbi partenerul?

Pentru unii, portarea este un lucru firesc. Pentru mine, e o corvoadă. Un moment care dezvoltă frustrare, dezamăgire și presupune construirea de relații noi.

De regulă, am ales portarea doar atunci când nu mai exista alternativă. Când abonamentul se scumpea inexplicabil, când semnalul la telefon era prea slab sau lipsea cu desăvârșire. Sau când nu puteam să obțin o ofertă suficient de bună încât să merite să fac upgrade la telefon.

Cel mai probabil asta se aplică în cazul multora dintre noi. Legat de achiziționarea telefoanelor, am preferat să optez pentru achitarea integrală a lor.

Acum un an am ales cumpărarea în rate a telefonului Galaxy S8. Plătesc și acum la el și regret alegerea. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu condiționată de un telefon pentru a putea să închid contractul cu operatorul. Dar, de data asta m-a luat valul!

Tu când te portezi?

Pe rând, am fost abonat Orange, Cosmote, Vodafone și acum, din nou, Orange. Orange a fost operatorul care mi-a oferit prima dată posibilitatea să comunic nelimitat. Probabil o făceau și ceilalți la acea vreme. Dar când eram adolescentă, Orange era ”șefu’ la semnal” pe Moldova.

Apoi, am venit în București la facultate și am trecut pe Cosmote. Nu a ținut mult, că ori de câte ori mergeam la ai mei, nu mergea bine semnalul să țin legătura cu cei din capitală. Când l-am cunoscut pe Cristi, am trecut la Vodafone. Dar relația nu a ținut mult. Țin minte că m-a deranjat mult faptul că promovau național Super Net 4G+. Când lor nici măcar nu le mergea semnalul 2G în Moldova.

Am revenit la Orange de puțin peste 2 ani. Momentan, e în regulă. A fost totul neașteptat de bine și în turul nostru de #10țări #14orașe #20zile în Europa. Când merg în Moldova am semnal full și fac Hot Spot pentru cei din alte rețele. Doamne ajută să fie bine în continuare!

Îmi place relația cu operatorul de telefonie mobilă să fie serioasă. Cum de altfel, mă aștept să fie cu orice alt furnizor de servicii. La fel cum ne place să fim răsfățați în relațiile de cuplu, așa e și cu operatorul. Vrem să vedem că ține cont de ce ne place. Că ia în calcul dorințele noastre. Că apreciază relația noastră cu fiecare an ce trece.

De ce am scris acest articol de fapt

Citeam aseară comunicatul de presă DIGI | RCS & RDS cu privire la portare. Operatorul spune că este principala destinație de portare, în primul trimestru din 2019.

S-ar părea, potrivit ANCOM, că 27.000 de numere de telefon au fost portate în DIGI | RCS & RDS. Asta înseamnă aproximativ 37,5% din piața totală de portabilitate pe segmentul telefonie mobilă.

E mult, e puțin? E de bine, e de rău? Eu când aud de portabilitate, mă gândesc doar că iar s-au supărat abonații pe unii operatori. Ce nu am aflat până acum, statistic vorbind: de la ce operator se portează lumea cel mai des.

Personal, nu sunt fan DIGI | RCS & RDS. De fapt, am mai spus-o, nu voi apela niciodată la serviciile acestui operator pe telefonie mobilă. Poate, doar dacă va fi unicul operator din piață. Iar asta nu prea e posibil, decât dacă, eventual, ne întoarcem la comunism.

Am principiile mele și nu rezonez cu DIGI | RCS & RDS. Simt că nu își respectă clienții suficient de mult după ce aceștia au încheiat un contract cu compania. Să vă dau un exemplu, mai vechi și unul mai recent.

Sunt curioasă dacă și vouă vi s-a întâmplat asta

Acum 2 ani, când ne-am mutat la casa noastră, am încheiat contract nou. Ca să bat palma cu DIGI | RCS & RDS, reprezentantul de vânzări a zis că îmi dă gratis routerul. Care de altfel costa 5 lei în custodie pe lună.

Când m-am trezit cu factura acasă, era inclusă și taxa de custodie de 5 lei. Normal, eu mi-am cerut drepturile acolo, am făcut sesizare în scris și mi-am rezolvat problema. Nici în ziua de azi eu nu mai plătesc nicio custodie, iar routerul l-am primit gratis și e al meu pe viață.

Săptămâna trecută, vecina a rămas fără internet. Asta după ce i s-a defectat routerul wireless de la DIGI | RCS & RDS. Același model de router pe care mi se cerea custodie 5 lei pe lună acum 2 ani.

Vecina, nu a știut să fie atentă la clauze când a semnat. Astfel, timp de 2 ani de zile a plătit custodie 5 lei pe lună. În total, puțin peste 120 lei. Dar, asta nu e tot. Nici nu a știut că, dacă în timpul custodiei aparatul se defectează, ea are de plătit 60 euro.

Colac peste pupăză, tehnicianul DIGI | RCS & RDS a mai și scăpat routerul din mână. Asta în timp ce constata că vecina a desfăcut routerul și de asta e defect. Că ”vede el spațiu ăsta” și clar s-a umblat la aparat. Să ținem cont: vecina e trecută de 60 ani și nu își prinde urechile nici pentru un bec, darămite un router.

Despre lipsa asta de respect vorbesc

Efectiv, nu e corect să profiți de oameni doar pentru că nu sunt atenți să citească acele contracte de 6 – 10 pagini.

E obligația ta să le aduci la cunoștință toate datele care atrag costuri suplimentare. Dacă DIGI | RCS & RDS pregătește tehnicienii și oamenii de vânzări să informeze lumea și ei nu o fac, e cu atât mai rău.

Discursul lui Serghei Bulgac, Președinte și Director general RCS & RDS S.A. îți ia ochii. Dar sunt curioasă dacă e la curent cu realitatea din teren. Iar aici nu mă refer numai la telefonie mobilă. Ci și la rețeaua de cablu și internet.

De peste un an de zile, cablurile stau atârnate în apartamentul fraților mei. Nu au fost instalate corect din prima de tehnicieni. Am trimis vreo 3 solicitări să vină să repare. Ce, credeți că au venit? Neah! În schimb, au venit facturile mai mari în ultimele luni de zile la toate serviciile.

Nu e un speach de hate sau ceva acest articol. Pur și simplu, e cazul să ne mai uităm și în spatele comunicatelor de presă. Să vedem realitatea cotidiană. Nu să vorbim doar de performanțele companiilor și despre cifrele care cresc de la an la an.

Ești liber să alegi când te portezi

Clar, fiecare operator va avea problemele lui. Ideal ar fi, în schimb, să vedem mai des cifre legate de retenție în companii. Nu doar portări multe fluturate în vânt și infrastructuri vechi ce nu fac față provocărilor. Părerea mea!

Tu ce părere ai? Când te portezi de regulă de la operatorul de telefonie mobilă? Care este lucrul care te deranjează cel mai multe în relația cu operatorul? Lasă-mi părerea ta în comentarii.

Foto Robert Ruggiero pe Unsplash

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version