Home Smart Smartphones Stocul Motorola RAZR este prea mic, cererea este prea mare

Stocul Motorola RAZR este prea mic, cererea este prea mare

0

Motorola RAZR este noul telefon pliabil al companiei și a fost unul dintre cele mai interesante anunțuri ale anului. Cererea pentru acest model a fost mai mare decât se aștepta compania.

Așadar, Motorola a anunțat o ușoară întârziere atât a precomenzilor acestuia, dar și a lansării lui. Telefonul ar fi putut fi precomandat începând cu data de 26 și lansat undeva în luna ianuarie.

Când va fi disponibil noul Motorola RAZR

Chiar dacă compania a anunțat întârzierea, nu există încă o dată nouă pentru precomandă și nici un calendar al lansării. Totuși, Motorola nu anticipează o schimbare semnificativă de la calendarul original. Acest lucru indică o întârziere destul de mică.

Decizia companiei a fost luată în urma valului imens de cerere pentru acest model. Motorola încearcă să evite un senariu în care clienții doresc achiziționarea modelului, dar acesta nu este de găsit în magazine.

Cu toate acestea, precomanda telefonului urma să fie valabilă de joia viitoare. Anunțul companiei a venit, de asemenea, târziu. Clienții trebuie să aștepte acum o nouă dată pentru precomandarea modelului.

Ce are de spus comania despre întârziere

Motorola nu a ezitat să dea o declarație pentru clienții săi despre micul inconvenient.

Încă de la anunțul din noiembrie, noul Motorola RAZR a prezentat un interes pentru consumatori. Cererea a fost ridicată și, din acest motiv, a depășit rapid previziunile noastre.

Motorola a decis să ajusteze precomanda și lansarea modelului RAZR pentru o mai bună satisfacere a cererii consumatorului. Lucrăm la determinarea aproximativă a cantității și la programul cât mai adecvat pentru a ne asigura că și mai mulți clienți vor beneficia de RAZR la lansare.

Nu anticipăm o schimbare semnificativă de la calendarul nostru de disponibilitate.”

Motorola RAZR a fost anunțat la începutul acestui an ca fiind primul model pliabil al companiei. Acesta revine cu un design ce aduce aminte de telefonul cu clapetă cu același nume, dar cu un display flexibil de 6,2 inch și specificații moderne de Android. RAZR va costa aproximativ 1400 euro, iar despre disponibilitatea în România nu s-a comunicat pentru moment nimic.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version