Home Recomandăm Am testat 5G cu Samsung Galaxy S10 5G și Note10+ 5G

Am testat 5G cu Samsung Galaxy S10 5G și Note10+ 5G

0

Am testat 5G cu Samsung Galaxy S10 5G și Note10+ 5G. Luna decembrie a fost dedicată testării rețelei 5G de la Orange cu ajutorul dispozitivelor Samsung. Am călătorit până în Iași în căutarea 5G. Am străbătut străzile Bucureștiului pe jos și cu mașina pentru a testa 5G. Cum, de altfel, am mers în diferite locații interioare unde era prezentă acoperirea 5G, să vedem dacă rețeaua funcționează.

În Iași am prins 5G doar în prima seară, în jurul Palatului Culturii. A 2-a zi, deși am luat toate străzile din aria de acoperire la pas, nu am mai prins deloc 5G. Am folosit atât smartphone-ul S10 5G, cât și pe cel Note10+ 5G. E clar că nu a fost vorba de terminal în sine, ci de rețea. Desigur, în tot acest timp, am ținut legătura cu cei de la Orange. Pentru că, scopul nostru nu este să arătăm cu degetul, ci să găsim împreună soluții.

Din informațiile pe care le avem, se fac verificări în Iași legate de 5G. Iar de îndată ce se vor rezolva provocările, cel mai probabil vom mai face un drum în capitala Moldovei. Între timp, probabil ați văzut. Dacă nu, vă recomand să vizionați interviul pe care l-am realizat cu Tiberiu Dobre, Head of IT and Mobile Samsung România și Bulgaria despre tehnologia 5G și evoluția dispozitivelor mobile.

Cert este că suntem la început de drum când vine vorba de 5G

Suntem, cum spunea Tiberiu Dobre, în faza în care early-adopterii și pasionații de tehnologie pot testa produsele și rețeaua 5G pentru a veni cu sfaturi, recomandări și pentru a-i ajuta pe cei din jurul lor să înțeleagă mai bine și să adopte această tehnologie.

Noi am testat o rețea 5G pe infrastructură 4G, atât în Iași, cât și în București. Ceea ce înseamnă că, imediat după ce ANCOM va susține licitația pentru 5G în 2020 – lucru pe care l-a anunțat în decembrie – operatorii vor începe să dezvolte infrastructura 5G de sine stătătoare. Ei bine, abia din acel moment vom putea spune că avem rețea 5G și vom putea face acele testări de peste 1GB la download.

Până atunci, din punctul nostru de vedere, rețelele 5G de la Orange, Vodafone și Digi, cei trei operatori care au lansat deja rețeaua în România, sunt mai degrabă pentru cei care vor să fie primii care testează 5G. Fiecare dintre cei 3 furnizori de servicii mobile au oferte avantajoase pentru abonamente 5G. Atât cu terminale, cât și fără, în funcție de ce își doresc clienții.

Am testat 5G cu Samsung – Un abonament 5G este inutil dacă nu ai un smartphone 5G

Iar, din păcate, încă există foarte multe persoane care nu știu că pentru a accesa rețeaua 5G, ai nevoie de un telefon cu suport pentru 5G. În acest moment, de la Samsung, singurele telefoane disponibile în România, care oferă suport 5G sunt: Galaxy Fold 5G, S10 5G și Note10+ 5G. Pe două dintre acestea, le-am testat deja și în minutele ce urmează o să vă spunem impresiile.

Orange are un parteneriat exclusiv cu Samsung pentru comercializarea S10 5G și a smartwatch-ului Galaxy Active 2 LTE. Dar, Note10+ 5G și Galaxy Fold 5G le puteți găsi inclusiv la Vodafone. La Digi veți găsi smartphone-uri 5G și de la producători precum Huawei.

Un alt telefon care oferă suport 5G este și Xiaomi Note10 5G care vine cu un senzor de cameră de 108MP, dezvoltat în colaborare cu Samsung. Așadar, oferta de terminale 5G este variată și zicem noi că în acest moment al dezvoltării 5G e mai mult decât trebuie.

Vă spuneam cu alte ocazii că noi ne-am făcut abonamente 5G la Orange

Însă, decizia face parte dintr-un plan de upgrade pe termen lung. Nu am vrut să accesăm un abonament 5G cu terminal, pentru moment. Asta pentru că, ne-am dorit să testăm o vreme smartphone-urile, până să decidem pe care îl luăm acasă.

Așa se face că, în ultimele 2 luni mi-am adresat în repetate rânduri întrebarea: De ce nu unește Samsung gama S cu gama Note, să creeze smartphone-ul perfect?

Asta pentru că, deși îmi cam luasem gândul de la seria S, de când folosesc Note9, testarea de o lună de zile a S10 5G în paralel cu Note10+5G m-a făcut să găsesc la seria S ce nu am la Note și invers. S10 5G are o baterie mai mare decât Note10+ 5G.

Un lucru, de altfel, foarte important atunci când vei începe să folosești rețeaua 5G. Download-ul, upload-ul și consumul de conținut în general, sunt mari consumatori de energie. Iar uneori, și 500 mAh în plus contează.

Am testat 5G cu Samsung – Ce altceva este diferit între S10 5G și Note10+ 5G

Pe de altă parte, am avut nenumărate momente în care foloseam S10 5G și căutam S Pen să editez screenshots și fotografii sau să selectez anumite pasaje din texte pentru a le partaja cuiva. S10 5G are mufă-jack pentru căști. Un aspect care s-a dovedit necesar și util în live-urile în care ne auzim pe Discord.

Desigur, și pe Note10+ 5G pot folosi adaptor pentru căști, dar asta presupune o grijă în plus. Iar cum eu las tot ce e tehnic pe umerii lui Cristi, prefer mai tot timpul calea simplă și rapidă.

Poziția butoanelor de pe marginea Note10+ este alta decât cea cu care ne-a obișnuit Samsung de-a lungul anilor pe telefoanele sale. S10 5G nu e schimbat considerabil față de predecesori, ceea ce te ajută să te înveți mult mai ușor cu terminalul.

S10 are un design mai rotunjit la colțuri decât Note10+, iar gramajul este același la ambele. Mai sunt diferențe la camere și la interacțiunea cu telefonul pentru crearea de conținut foto-video.

Dar, din nou, aici e vorba strict de acomodare, ceea ce se rezolvă în câteva zile de utilizare. Aș mai preciza și faptul că între fotografiile obținute cu S10 și cele cu Note10+ sunt diferențe. Dar, le sesizezi mai degrabă atunci când poți compara unu la unu.

Mi se pare că saturația și contrastul din pozele cu S10 sunt mai vibrante. În vreme ce, cele cu Note10 sunt un pic mai roșiatice și mai făinoase.

Așadar, cu S10 5G te adaptezi mult mai repede

Nu simți schimbări majore în interacțiunea cu el. Însă, nu e Note. Iar dacă ești fan al seriei Note, cum sunt eu, vei prefera să dureze un pic mai mult adaptarea la noul stil de utilizare, doar pentru a te folosi de beneficiile S Pen.

La capitolul consum de conținut, S10 5G câștigă prin mixul de display cu baterie mai generoasă. Dar, ca experiență de vizionare, S10 și Note10+ sunt la fel. Atâta tot că la S10 ai cameră duală pe display care ocupă din spațiul de conținut. Pe când la Note10+ ai doar o gaură mică, mult mai discretă.

Nu mai e un dubiu că terminalele mobile sunt pregătite pentru 5G din toate punctele de vedere. Acum, tot ce trebuie să se mai întâmple este să avem o licitație pentru rețea, după care operatorii să dezvolte o rețea 5G de sine stătătoare.

Testarea rețelei 5G pe infrastructură 4G este mai degrabă pentru a arăta că smartphone-urile 5G fac față provocărilor, câtă vreme există plan tarifar.

Am testat 5G cu Samsung – Ar trebui să cumperi un telefon 5G sau mai bine mai aștepți?

Ce este 5G, cum funcționează și dacă e sau nu periculoasă, am discutat într-un live de 3 ore pe care îl găsiți în link-ul din descriere. Dar înainte de a spune dacă merită sau nu să cumperi un telefon 5G la început de 2020, o să trec și prin dezavantajele rețelei 5G.

Frecvențele milimetrice pe care le folosește rețeaua 5G au probleme la capitolul recepție. Asta pentru că, pot fi blocate de mâna utilizatorului, de pereți, de copaci înalți sau chiar de condițiile meteo nefavorabile. De fapt, anumite unde milimetrice pot chiar să fie absorbite de oxigen în atmosferă, după cum precizează specialiștii în domeniu.

Chiar dacă acele impedimente de semnal nu ar exista, ar mai fi, de asemenea, acoperirea rețelei. Pentru a accesa spectrul 5G, telefoanele, turnurile celulare și modemurile trebuie să fie adaptate la noua tehnologie. Versiunea de 5G pe bandă scăzută sau medie există deja și este mult mai ușor de implementat. Însă, oferă viteze mici comparat cu cele milimetrice.

Așadar, disponibilitatea și calitatea 5G este dependentă de evoluția rețelei mobile, de infrastructură și, să nu uităm de un dispozitiv 5G compatibil.

Atunci, de ce să îți faci un abonament 5G?

În cazul 3G sau 4G, utilizatorii au avut nevoie de terminale adaptate pentru a accesa rețeaua, nu? Ei bine, același lucru este valabil și pentru cei care doresc să folosească 5G. Au nevoie de un terminal pregătit din punct de vedere tehnic pentru spectrul 5G.

În câțiva ani, în Statele Unite ale Americii, rețeaua 3G va fi scoasă de pe piață. Operatori precum Verizon au început deja schimbările. La rețeaua 2G nu există interes să se renunțe, iar rețeaua 4G este back-up-ul la 5G sau o alternativă pentru cei care nu vor încă un smartphone cu suport 5G sau nu au bani să achiziționeze unul.

De asemenea, se discută despre posibilitatea ca din 2020 toate terminalele pe care Samsung le va lansa să vină cu cipset 5G integrat. Nu e o informație oficială, așa că nu o luați de bună. Dar, dacă acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil și ceilalți producători vor urma. Iar în 3 – 5 – 8 ani, smartphone-urile 3G vor fi de domeniul trecutului.

De ce ne-am făcut noi abonamente 5G?

Pentru că planul tarifar pentru 5G este mult mai bun decât cel pe care îl primeam de la Orange doar pentru 4G. Plăteam 25 euro pe un abonament 4G cu 7GB de date mobile, pe când pe 5G avem nelimitat 3G/4G și 5G. Acesta a fost principalul motiv. Apoi, ne-am gândit că oricum vom testa terminale 5G tot mai des.

Iar pentru a vă oferi informații pertinente, avem nevoie de o rețea 5G bună să testăm. Iar cel de-al 3-lea motiv a fost că în primăvară vom face, oricum upgrade la un smartphone 5G. Fie că va fi un S11 care se anunță promițător. Fie că va fi un mix S-Note, dacă Samsung se va gândi să combine cele două game pentru telefonul perfect.

Decizia de a trece la 5G nu trebuie să se facă peste noapte. Trebuie să iei în calcul beneficiile pe care le vei avea pe termen lung. Să începi să faci schimbările cu pași mărunți. Azi abonamentul, mâine telefonul. Cu siguranță, când se vor lansa noi smartphone-uri 5G în primăvara lui 2020 sau în toamnă,

S10 5G și Note10+ 5G vor fi mai ieftine

Dar, rămân la fel de bune. Ceea ce înseamnă că, în funcție de bugetul pe care îl vei avea disponibil, vei găsi cu siguranță un telefon pregătit pentru rețeaua 5G. Dacă e să vorbim despre preferințele mele după testarea S10 5G și Note10+ 5G, S10 5G câștigă.

Îmi place seria Note, e preferata mea, însă Note10 nu mai are în comun cu Note9 decât S Pen-ul. În rest, multe s-au schimbat și trebuie să țineți cont de asta. Lui S10 îi lipsește stylus-ul ca să fie ce trebuie pentru stilul meu de utilizare.

Am testat 5G cu Samsung – Cum s-a prezentat rețeaua

Cea mai mare viteză de download înregistrată în București a fost 657,78Mbps în Orange Shop de pe Lascăr Catargiu, cu 36,71Mbps pe upload. Apoi, tot în interior, undeva lângă Primăria Sector 2, pe strada Avrig, am prins viteze de 648,45Mbps. În rest, vitezele au variat de la 130Mbps la 580Mbps. Pe upload, nu am înregistrat mai mult de 36,72Mbps, tot pe strada Avrig.

Am testat rețeaua 5G de la Orange și în mers, din mașină, cu S10 5G și Note10+ 5G. Acoperirea este impresionantă în zona Pasajului Piața Muncii, dar și la pod la Băneasa, în dreptul pistei de aterizare.

Semnal 5G este și în Mall Băneasa Shopping City, magazinul Dedeman din Băneasa și o parte din magazinul IKEA, dar cu viteze modeste, de puțin peste 100Mbps. La Promenada e acoperirea mult mai bună, dar e și de înțeles, dat fiind că e o zonă de birouri, intens circulată.

Rețea 5G am prins și la Piața Unirii în mai multe zone. Și spre Palatul Parlamentului, și spre Centrul Vechi și în Centrul Vechi. Însă, cum am spus, toate vitezele nu au sărit de 657,78Mbps. De altfel, viteze foarte bune, dacă luăm în calcul vitezele de la alți operatori, raportate de Alex de la Mobilissimo.

Concluzia! E bine să documentați foarte bine trecerea la 5G

Să vă alegeți informat operatorul și să optați pentru smartphone-ul 5G cel mai bine adaptat nevoilor de utilizare pe care le aveți. Anul 2020 e promițător la capitolul noi smartphone-uri pliabile. Desigur, prețurile sunt pe măsură, dar inovația costă.

Vrei să fii printre primii care folosesc terminalele 5G pliabile și rețeaua 5G, trebuie să plătești un preț. Cu timpul, prețurile vor scădea, piața se va optimiza, iar în 3 – 5 ani vom vorbi despre smartphone-uri pliabile cum vorbim de câțiva ani deja de smartphone-urile high-end cu 1TB de date, camere foarte bune, bateriile generoase și display-uri infinite.

Vom continua să mai vorbim despre 5G. Suntem abia la început. Așa că, orice întrebări aveți, le așteptăm în comentarii. Vă rog, înainte de a trage orice concluzie pripită, dați un ochi și pe live-ul de 3 ore despre 5G și interviul pe care l-am realizat împreună cu Tiberiu Dobre de la Samsung.

Cum am mai spus și cu alte ocazii, o tehnologie pe care o înțelegi și știi cum să o folosești nu are cum să îți facă rău. Mulți s-au temut și de curentul electric când a fost inventat. Esențialul este să ne informăm continuu, să testăm și să punem cât mai multe întrebări care să ne lămurească nedumeririle.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version