Home Divertisment Gaming Roccat Kone XTD, un MOUSE pentru gamerii serioşi

Roccat Kone XTD, un MOUSE pentru gamerii serioşi

0

Cum orice lucru de calitate înseamnă o investiție, adică bani din buzunar, trebuie să alegem cu grijă din multitudinea de oferte.

Când e vorba de MOUSE, în primul rând, contează confortul. Acesta este primul lucru pe care l-am simțit când am pus mâna pe Roccat Kone XTD: mâna stă natural pe MOUSE.

După o lună de testat, de câte ori pun mâna pe el, am sentimentul de relaxare. Dar să trecem la lucrurile tehnice, pentru că tehnica ne omoară.

ROC-11-810 - ROCCAT Kone XTD – Max Customization Gaming Mouse_04A

În primul rând, Pro-Aim Laser Sensor, are o rezoluție de la 200 la 8200 de DPI. Cu orice alt mouse, pe care l-am folosit, nu am reușit niciodată să salt senzitivitatea mai mult de 2200 DPI, în general fiind obişnuit să joc la 1600-1800 DPI. Încărcând toate cele 4 greutati a câte 5g bucata în MOUSE, l-am setat pe 2400 DPI, iar, de la primul meci de BF3 jucat cu Kone XTD, mi s-a părut perfect, timpul de acomodarea fiind practic inexistent.

După 3-4 zile am săltat senzitivitatea la 2800 DPI, care, pentru mine, a fost suficientă. Inițial am crezut că 8 butoane nu îmi vor fi de ajuns, însă mi-am schimbat parerea când am vazut opțiunea de EASY-SHIFT(+) și softul MOUSE-ului, unde se poate configura, în 30 de secunde, orice, de la combinații macro, până la o schimbare simplă de funcții.

În plus de asta, MOUSE-ul poate fi configurat pentru lucrul cu aplicații, cum ar fi cu pachetul Adobe, cei de la ROCCAT, gândindu-se că poate mai folosiți MOUSE-ul și la altceva, iar pentru asta, le dăm un mare plus, în ceea ce privește grija pentru utilizator.

Rotița MOUSE-ului este 4D, adică, în afară de apăsare, poate fi presată stânga dreapta, foarte util în cazul în care va jucați Warframe, de exemplu, și vă puneți abilitățile grupat, pe rotiță. Cablul are 1,5 metri și este pânzat, împletit, adică rezistent la șocuri mecanice.

Într-un alt review, făcut de altă publicație, se reproşa faptul că nu are capabilitate wireless. Sincer, un gamer știe că MOUSE-ul trebuie să fie cablat – no offence, pentru cei care joacă wireless.

Partea tehnică este cum este, foarte generoasă, dar trebuie să atingem un palier, un segment, pe care foarte mulţi producători îl cam neglijează: designul. La capitolul design, ROCCAT Kone XTD a fost proiectat cu o precizie nemţească, iar modul în care au fost integrate luminile laterale, ale căror culori şi mod de iluminare poate fi modificat din driverul MOUSE-ului.

În concluzie, un produs premium, atât pentru gamerii casual, cât și pentru gamerii hardcore. La o luna de utilizare intensă, 4-5 ore de jucat pe zi, nu am reușit să găsesc ceva în neregulă. Îl recomandăm, din inima noastră digitală, oricui.

PS: ROCCAT Kone XTD dă oaresce dependanţă. Mi s-a spus că după o lună nu o să mai vrei alt MOUSE. Nu am crezut, până când am luat MOUSE-ul meu vechi, să îl folosesc la birou…nu mai are rost sa menţionez faptul că acum folosesc XTD-ul şi pentru munca de birou, nu?

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version