Home Smart Smartphones iPhone 7, dincolo de speculaţii: lansare, caracteristici şi imagini

iPhone 7, dincolo de speculaţii: lansare, caracteristici şi imagini

0

Când va fi lansat iPhone 7 şi la ce alte noi caracteristici trebuie să ne aşteptăm? În rândurile ce urmează am încercat să cuprindem tot ce ştim până acum despre producerea noului dispozitiv Apple, din gama iPhone.

În primul rând, potrivit celor de la macworld.co.uk, producţia pentru iPhone 7 a început, iar Apple a avertizat furnizorii că acesta va fi cel mai tare iPhone pe care l-a lansat vreodată.

iPhone 7 este un subiect fierbinte, iar la doar 10 luni de la lansarea iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, ne putem aştepta din moment în moment la informaţii oficiale de la Apple cu privire la viitorul iPhone pe care îl va lansa.

Verdictul cu privire la iPhone 7

» Apple va lansa o serie de iPhone-uri – două, poate trei – pe la mijlocul lunii septembrie 2015, cum face aproape în fiecare an. Au existat zvonuri potrivit căror această lansare ar putea avea loc chiar în luna august, dar pentru moment nu există informaţii concrete cu privire la acest aspect.

Citeşte şi: Ai uitat parola de la wireless? Vezi cum o poţi afla

» Este aproape sigur că dispozitivul va avea 4.7 inch (va fi numit fie iPhone 7, fie iPhone 6S) şi va exista şi un model de 5.5 inch (numit iPhone 7 Plus sau iPhone 6S Plus). Dacă Apple va lansa un alt iPhone de 4 inch, cel mai probabil va fi numit iPhone 7 Mini, deşi potrivit ultimelor rapoarte, ar trebui să aşteptăm până anul viitor pentru a vedea unul.

» Viitorul iPhone ar putea fi numit New iPhone Max.

» În ceea ce priveşte dimensiunea, am putea aştepta, un dispozitiv cu o idee mai subţire decât seria iPhone 6. Tim Cook ar putea crea cu acestă ocazie cel mai subţire iPhone existent vreodată.

Citeşte şi: Smartphone-ul flexibil, portabil şi rezistent la apă

» Potrivit unor desene cu o carcasă, scăpate în presă, am putea crede fără doar şi poate că noul iPhone va avea un design asemănător cu al celorlalte modele. Acest lucru este plauzibil de vreme ce în 2014 Apple a făcut o schimbare radicală de design care ar trebui să dureze ani de zile.

iPhone_7_concept_image_Martin_Hajek_1000

» Durata de viaţă a bateriei de la iPhone 7 ar putea fi mai mare decât cea de la iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, dar nu trebuie să avem aşteptări foarte mari de vreme ce iPhone 6c de 4 inch va avea un upgrade cu o baterie de 1715 mAh, de la 1510 mAh de pe iPhone 5c.

» Am putea vorbi şi despre o rezoluţie mai mare a ecranului. De asemenea, Apple ar putea lucra la densitatea pixelilor de la iPhone 6 Plus pentru toate modelele din generaţie. Rămâne de văzut dacă Apple va opta pentru safir sau pentru noul proiect Corning Phire.

Citeşte şi: Safir sau sticlă – Ce ecran este mai bun pentru smartphone

» Se pare că 16GB va fi cel mai mic spaţiu de depozitare oferit, iar cu iOS 9 ar trebui să mai scăpăm de o parte din griji când vine vorba de depozitare. Ar trebui, de asemenea, să ne aşteptăm la modele de 64GB şi 128GB.

» Există zvonuri potrivit cărora calitatea pozelor va fi ca la cele create cu DSLR-ul. Camera este un punct forte pentru Apple, motiv pentru care am putea să ne aşteptăm ca senzorii 3D pentru cameră ai companiei să apară pe viitoarele iPhone-uri.

Citeşte şi: Cifrele Apple pe 2015: Vânzările iPhone, departe de aşteptări

» Apple nu a mai îmbunătăţit rata de megapixeli la camere de la modelul iPhone 4s, iar acest lucru ar putea însemna că nu este exclus să putem avea de-a face cu un dispozitiv cu o cameră frontală de 12MP, mai ales pentru că există indicii pe codul iOS 9 beta potrivit cărora camera frontală ar putea avea o rezoluţie de 1080 pixeli.

» iPhone 7 ar putea primi port USB-C, ca la MacBook-ul de 12 inch, dar încă mai sunt semne de întrebare cu privire la acest lucru.

» În ceea ce priveşte alte zvonuri:

– ecran 3D: NU
– display curbat: da, este posibil
– iPhone curbat sau flexibil: NU
– ecran edge-to-edge: da, este posibil
– joystick în butonul Home: cu siguranţă NU
– încărcare wireless: poate, sau poate mai avem de aşteptat.

Data de lansare iPhone 7

Dacă Apple respectă tradiţia, ne putem aştepta ca iPhone 7 să apară pe la mijlocul lunii septembrie 2015, 8 septembrie fiind chiar o dată plauzibilă.

iPhone 6 şi iPhone 6 Plus au fost lansate pe 9 septembrie 2014 (şi au ajuns la publicul larg pe 19 septembrie), iPhone 5c şi iPhone 5s au fost lansate pe 10 septembrie 2013, iar iPhone 5 a fost lansat pe 12 septembrie.

Citeşte şi: Ai iPhone sau iPad? Atenţie la cea mai mare înşelătorie

Totuşi, un alt zvon lansat de Economic Daily News (un site chinez) susţine faptul că iPhone 6s este deja în producţie şi se va lansa în august, cu o lună mai devreme decât ne aşteptăm. Până la proba contrarie, noi pariem în continuare pe luna septembrie.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version