Home Smart Smartphones Gama Xiaomi 12 mai scumpă decât Galaxy S22

Gama Xiaomi 12 mai scumpă decât Galaxy S22

0
Gama Xiaomi 12 mai scumpă decât Galaxy S22

Gama Xiaomi 12 mai scumpă decât Galaxy S22, potrivit unor informații care vizează piața din Europa. Au apărut informații noi despre prețurile dispozitivelor Xiaomi 12 și 12 Pro, iar veștile nu sunt bune deloc.

Xiaomi 12 și Xiaomi 12 Pro au fost lansate oficial de foarte mult timp pe piața din China. Mai exact, lansarea a avut loc în luna decembrie. Dar, potrivit unei informații recente, acestea vor fi, în sfârșit, anunțate pentru piețele internaționale la sfârșitul acestei luni.

În tot acest timp, au apărut o serie de noi informații, de această dată cu privire la preț. Astfel, ne putem face o idee despre care va fi prețul pe care brandul chinez în va cere. Va fi unul redus, cum și-a obișnuit deja clienții sau se va arunca la mai mult?

De data aceasta vorbim de sume exacte, spre deosebire de un raport anterior, de luna trecută, care ne oferea doar intervale. Informația spune că Xiaomi 12 va începe de la 899 euro, în timp ce 12 Pro va începe de la 1.099 euro.

Gama Xiaomi 12 va fi mai scumpă decât Galaxy S22

Bineînțeles, aceste prețuri sunt pentru modelele de bază. Cine vrea RAM și/sau mediu de stocare suplimentar, va fi nevoit să plătească mai mult. Foarte interesant este că prețul de bază al lui Xiaomi 12 este cu 50 euro mai mare decât al lui Galaxy S22, în timp ce 12 Pro este cu 50 euro mai scump decât Galaxy S22+.

Poate fi o mișcare în direcția în care se dorește ca Xiaomi să ia locul Huawei. Același parcurs l-a avut și brandul defunct, care a pornit cu dispozitive accesibile, urmând apoi segmentul premium. După ce Huawei a intrat pe segmentul premium, a lăsat Honor pe segmentul de dispozitive accesibile.

Aceeași strategie este urmată acum și de către Xiaomi. Va lăsa segmentul entry și mid pentru sub-brandurile Poco și Redmi. Rămâne de văzut cum se va desfășura această strategie și care va fi deznodământul.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version