Allview lansează astăzi smartphone-ul X4 Soul mini în două versiuni de memorie

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Allview lansează astăzi smartphone-ul X4 Soul mini, cel mai accesibil dispozitiv din această serie. Smartphone-ul X4 Soul mini are design metalic și este echipat cu senzor de amprentă, asigurând astfel securitate sporită pentru datele utilizatorului.

Display-ul de 5 inch IPS HD oferă luminozitate excelentă și culori vii, în unghiuri largi de vizualizare. Pasionaților de fotografie X4 Soul mini le pune la dispoziție o cameră principală cu rezoluție de 13MP și autofocus, pentru a surprinde imagini panoramice sau detalii fine, iar pentru selfie-uri memorabile, camera frontală de 8MP.

X4 Soul mini este disponibil în două variante de memorie RAM: 2GB si 3GB. Memoria Flash de 16GB poate fi extinsă cu un card microSD de până la 128GB, în regim Single SIM. Terminalul rulează Android™ 7.0, Nougat, asigurând o experiență multitasking îmbunătățită, în comparație cu versiunile anterioare ale sistemului de operare.

X4 Soul mini oferă conectivitate 4G în ambele standarde, FDD si TDD, alternativ, pe ambele SIM-uri încorporate.

X4 Soul mini va fi protejat în totalitate de zgârieturi sau lovituri, chiar din prima clipă, întrucât pachetul de comercializare include un capac de silicon si folie de protecție a ecranului.

X4 Soul mini păstrează contururile rafinate ale vârfului acestei game, în dimensiuni ușor ajustate. Este smartphone-ul potrivit pentru utilizatorii care caută eleganță, fotografii surprinzătoare,  dar și performanțe menite să-i susțină în ritmul alert de zi cu zi”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Smartphone-ul X4 Soul mini este disponibil pe bază de precomandă începând de astăzi pe site-ul allview.ro, la prețul 749 lei (versiunea 2GB RAM) și 799 lei (versiunea 3GB RAM), iar livrările vor începe din 3 mai, respectiv 9 mai.

Dominic Botezariu
Dominic Botezariuhttps://www.noobz.ro/
Creator de site și redactor-șef.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.