Stephen King a avut peste 50 de romane, nuvele sau romane adaptate pe ecran, făcându -l unul dintre cei mai populari autori. Proza netedă și simplă a autorului atrage cineastii pentru că este plină de personaje relatabile și înrădăcinată într -un puternic simț al locului (adesea rural Maine). Odată ce te va așeza în ritmurile poveștii, King te va bate în față cu unele dintre cele mai care se strecoară stomacul sau teamă existențială. Cărțile lui King explorează adesea răul insidios de sub America din orașul mic, fragilitatea emoțională a copilăriei și se desfășoară ca epopee lovecraftiene cu o mitologie vastă.
Dar nu orice adaptare a filmului Stephen King are succes sau merită vizionat. Pentru fiecare „răscumpărare Shawshank”, există „celulă”; Pentru fiecare „mizerie”, există „camioane”. Eșecul unor astfel de filme de a surprinde esența materialului sursă ar deranja o mulțime de autori. Într -un interviu cu Vulture, Stephen King face referire la autorul „Rosemary’s Baby”, Ira Levin, care era „foarte nerăbdător ca (regizorul Roman Polanski) să urmeze cartea foarte îndeaproape, chiar până la felul de cămăși pe care le -a purtat personajul John Cassavetes”. King nu adoptă aceeași abordare, motiv pentru care am terminat cu un astfel de amestec inegal în calitatea adaptărilor.
Cei mai mulți autori își tratează cărțile ca creații sacre – ca și propriii bebeluși – pentru că au petrecut ani buni scriind -le și le -a turnat toată creativitatea și inima în ei. Dar Stephen King nu a fost niciodată prea prețios în ceea ce privește munca sa, lăsând producătorii să alerge sălbatic cu propriile lor interpretări. El a spus lui Rolling Stone în 2014: „Filmele nu au fost niciodată mari pentru mine. Filmele sunt filmele. Le fac doar. Dacă sunt bune, este grozav. Dacă nu sunt, nu sunt.” Acest lucru ne face să ne întrebăm: Ce îi permite lui King să fie atât de îndelungată cu poveștile sale?
Stephen King își păstrează cartea și filmul separat – cu excepția unuia
King explică în interviul Vulture că atitudinea sa ușoară față de adaptările de film ale operei sale provine de la scriitorul „Mildred Pierce”, James M. Cain, care a răspuns la declarația unui reporter că romanele sale au fost distruse de filme. Cain a spus, în timp ce a arătat raftul său de cărți: „Nu, nu, nu, sunt chiar acolo”. Cu alte cuvinte, King consideră filmul și cartea ca două entități separate. Sentimentul lui King despre cineastii care vizualizează opera lui a fost întotdeauna: „Dacă este un succes, mă va ajuta să fac ceea ce vreau să fac, adică să scriu cărți”. Indiferent dacă va ajunge să fie un clasic precum „Carrie” sau un trenwreck precum „Dreamcatcher”, King consideră cărțile sale ca fiind „de neatins”. El poate adopta acest punct de vedere laissez-faire pentru că, „a) mă descurc bine financiar, astfel încât să-mi permit să-mi asum un risc și b) am fost suficient de prolific, astfel încât să nu mă simt supărat”.
Există o excepție de la perspectiva lui rece. Romancierul a fost în mod celebru cu privire la ura „The Shining” de Stanley Kubrick. În mod ironic, este ceea ce atât /film, cât și mulți critici consideră cea mai bună adaptare a lui Stephen King din toate timpurile. King nu i -a plăcut că Jack Nicholson a ieșit la fel de evident Machiavellian de la început și că Wendy a fost înfățișat ca o meduză înfiorătoare a unei femei. De asemenea, el a resentit tratamentul rece, detașat și cinic al lui Kubrick al „The Shining”, deoarece a fost o poveste foarte personală pentru el ca alcoolic în recuperare. Se joacă temeri că furia și îndemnurile violente ale băutului său l -ar putea transforma într -un monstru care îi rănește familia. Stephen King a sfârșit producând o miniserie pentru a spune o versiune care era mai aproape de intențiile sale originale.
