Am fost pentru a 2-a oară în Italia. Prima dată am mers cu avionul. Am vizitat atunci Veneția, ne-am plimbat cu barca pe Lago di Garda și ne-am bălăcit la Parco Termale del Garda. De data aceasta, suntem în...
În 2016, Italia şi Roma au fost în mod special favoritele românilor ca destinaţii de vacanţă. Din totalul rezervărilor realizate prin Wizz Tours, Italia a reprezentat 40%, iar jumătate din acest procent, 20%, s-a înregistrat pentru Roma, în timp...
Dacă până acum Fontana di Trevi era fântâna care aduna cei mai mulţi turişti, se pare că aceasta va fi detronată în curând de o fântână cu vin roşu care va fi deschisă 24/7 în Caldari di Ortona, Italia,...
Wizz Air a anunțat astăzi o nouă rută, de la Suceava la Milano (Bergamo), operațională începând cu 3 august. Sunt programate două zboruri săptămânale, miercurea și duminica.
Deja cea mai mare companie aeriană din România, Wizz Air va mări flota...
Nu ţi-ai planificat încă următoarea vacanţă în Europa, dar ştii sigur că vrei să vizitezi cel puţin un parc de distracţii? Am selectat pentru tine 3 dintre cele mai mari parcuri de distracţie din Europa, la care trebuie să...
Ce poate fi mai minunat decât o baie caldă în luna lui martie? Aceasta a fost întrebarea pe care ne-am adresat-o după o zi în apa termală de la Parco Termale Del Garda, pe care am avut ocazia să...
Apple anunţă astăzi crearea primului Centru de Dezvoltare iOS din Europa.
Acesta va fi construit în Italia şi le oferă studenţilor posibilitatea de a-şi pune în aplicare aptitudinile şi pregătirea pentru dezvoltarea aplicaţiilor iOS pentru cel mai inovativ şi răsunător...
BlackBerry se află în mijlocul unei schimbări majore, iar CEO-ul John Chen indică faptul că 2016 va vedea o totală tranziţie.
Corporaţia canadiană a lansat BlackBerry Priv în urmă cu doar câteva luni de zile şi are planuri să lanseze...