More

    luna

    Superluna din Noiembrie – Cea mai apropiată Lună de Pământ din 1948 până în prezent

    Ne-am obişnuit ca luna să lumineze nopţile întunecate şi să ne amintească de explorarea spaţiului, a trecutului şi a prezentului. Dar, superluna care se va arăta pe cer luni, 14 noiembrie va fi "super specială" pentru că este "cea...

    Popas pe Lună: Cel mai nou mod al companiilor de a face profit cu o zonă de tranzit selenară

    Omul a avut tot timpul instinctul de a explora locurile necunoscute, iar imediat după acestă nevoie de hrană spirituală, se află nevoia de a genera profit, ca urmare a acestor demersuri. Acum că explorările spaţiale s-au mutat din sectorul programelor finanţate...

    REVIEW: Vector Watch Luna este pentru mine smartwatch-ul ideal care se apropie de perfecţiune

    Ceasul este pentru mine un accesoriu care nu trebuie să lipsească nimănui. Indiferent de marcă, de preţ sau de culoare, ceasul este elementul care insuflă un sentiment de încredere în persoana care îl poartă. Nu am fost niciodată un avid...

    50 de lucruri despre LUNĂ pe care trebuie să le ştii

    Luna este satelitul natural al Pământului şi, totodată, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar, raportat la mărimile dintre acesta şi planeta Pământ. Există, însă 50 de lucruri despre LUNĂ pe care trebuie să le ştii,...

    NASA a publicat o poză superbă cu luna Dione a lui Saturn

    NASA a facut publică o poză cu luna Dione, una dintre multele luni ale planetei Saturn, atunci când satelitul s-a aliniat perfect cu corpul ceresc. În fotografia sunt vizibile cratere şi  stânci de gheaţă de pe suprafaţa lunii Dione. Nava...

    Cum a luat naştere Luna

    Trei studii publicate în ultimul număr al revistei Nature susțin că au ajuns la un rezultat în ceea ce priveşte modul în care s-a creat Luna. Aceasta s-ar fi format în urma unei coliziuni catastrofale între Pământ și un obiect...

    Luna și Meridian, două noi modele smartwatch marca Vector

    Vector a anunțat producerea a două modele smartwatch care, după cum se laudă producătorul, vor îmbina perfect stilul și utilitatea. Modele se numesc Luna și Meridian, iar plusul cu care vin aceste modele este că oferă compatibilitate între platforme, iar...

    Ce aparat foto au folosit astronauţii pe lună

    Cunoscut, printre fotografi, ca fiind unul din cele mai bune aparate de fotografiat profesionale manuale, de format mediu, aparatul suedez Hasselblad are mai mult de 50 de ani de colaborare cu NASA. Astronautul Wally Schirra a luat cu el, în naveta...

    Două companii private vor să pună telescoape pe lună

    Două companii private au făcut echipa în încercarea de a plasa un telescop pe lună.  Acest proiect este condus de asociaţia non-profit ILOA (International Lunar Observatory Association), al cărei scop este construirea unei baze lunare ştinţifice şi comerciale cu...

    Cele mai noi știri

    Este sau nu este de speriat implementarea e-facturii?

    Timpurile se schimba si, odata cu ele, modul in care facem afaceri. Obligativitatea utilizarii e-Facturii de catre firmele din Romania...