Home Divertisment Gaming Call of Duty: Black Ops 3 a produs 550 milioane de dolari...

Call of Duty: Black Ops 3 a produs 550 milioane de dolari în 3 zile

0

Call of Duty: Black Ops III a adus venituri de 550 milioane de dolari la nivel global în primele trei zile de la lansare, Activision susţinând că a fost cea mai mare lansare a anului.

Veniturile vin din vânzarea jocului, deşi nu se ştie dacă sunt incluse aici şi componentele hadware ale PlayStation 4, care au fost vândute la pachet cu jocul.

Citeşte şi: NVIDIA anunţă drivere game ready pentru încă trei jocuri

Pentru a ne face o idee mai bună, jocul Halo 5: Guardians, al companiei Microsoft, a produs 400 de milioane de dolari într-o săptămână, un record absolut pentru franciza Halo. Cu toate acestea, în anul 2012, Call of Duty: Black Ops II a adunat 500 milioane de dolari în doar 24 de ore.

În decursul primelor trei zile de la lansarea jocului, pe 6 noiembrie, vânzările jocului la nivel global au crescut semnificativ. Descărcările pentru Xbox One şi PlayStation 4 s-au dublat comparativ cu cele ale Advanced Warfare.

Activision a precizat că Black Ops III a stabilit un nou record în ceea ce priveşte gradul de implicare pe fiecare jucător, fiind jucat mai mult timp de fiecare jucător decât oricare alt joc din seria Call of Duty. Mai mult de 75 de milioane de ore jucate a contorizat Black Ops III, în cele trei zile de la lansare.

Citeşte şi: Blizzard şi Razer lansează perifericele inspirate din jocul Overwatch

Pe consola PlayStation 4, jocul a atins un nou record, fiind cel mai bine vândut joc după numărul de copii digitale, din prima zi de lansare, din istoria PS4.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version