0

SHARES

Huawei, Vivo şi Xiaomi vor lansa smartphone-uri cu display-ul Dual Edge de la Samsung

Mădălina Gănescu
- 29.02.2016, 16:08 în Hardware

Display-ul Dual Edge AMOLED de la Samsung nu doar că oferă dispozitivelor Galaxy S6 şi S7 Edge un aspect incredibil de neted şi elegant, ci cel mai nou software al companiei se dovedeşte, de asemenea, extrem de util.

Deloc surprinzător, competitorii Samsung au luat acest aspect la cunoştinţă, iar un nou anunţ arată faptul că compania vinde tehnologia display-ului Dual Edge unor rivali din China.

Huawei, Vivo şi Xiaomi se pare că vor lansa în viitorul apropiat smartphone-uri cu display-uri curbate. Surse din China au dat de înţeles că Vivo se pregăteşte să lanseze dispozitivul XPlay5 în data de 1 martie, ce va avea display Dual Edge de la Samsung. Telefonul va avea, se pare, procesorul Snapdragon 820 de la Qualcomm, vine cu 6 GB de RAM şi ţinteşte cu siguranţă piaţa high-end.

O poză cu dispozitivul (mai jos) a fost recent dată publicităţii pe Weibo, astfel putând observa clar prezenţa display-ului curbat. Totuşi, poza nu a fost publicată de un reprezentant al companiei Vivo, aşa că va trebui să aşteptăm confirmarea, să vedem dacă reprezintă cu adevărat smarphone-ul care urmează să fie lansat.

vivo

Surse din industrie sugerează, de asemenea, că Huawei şi Xiaomi se pregăteşte să lanseze o serie de dispozitive care prezintă acceaşi tehnologie de display de la Samsung, deşi nu a apărut nicio informaţie cu privire la posibile specificaţii sau date de lansare.

Desigur, aceste 3 companii nu sunt primele care au cumpărat drepturile de utilizare a tehnologiei de la Samsung, BlackBerry Priv, lansat anul trecut, având de asemenea display curbat AMOLED.

Compania Samsung ar putea chiar să producă display-urile AMOLED pentru iPhone-urile pe care Apple se pregăteşte să le lanseze. Aşteptăm cu interes, totuşi, un anunţ oficial din partea reprezentanţilor Huawei, Vivo şi Xiaomi, cu privire la utilizarea tehnologiei Samsung.

Ţi-ar plăcea să vezi mai multe smartphone-uri cu display dual edge pe piaţă, de la producători diferiţi? Lasă opinia ta în secţiunea de comentarii de mai jos!

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!