More

    Intel închide sediul din Bucureşti: 200 de programatori pleacă acasă

    De curând, CEO-ul global al Intel, Brian Krzanich, a anunţat un plan de restructurare care va afecta 12.000 de angajaţi ai Intel la nivel global, adică 11% din efectivul total.

    Astăzi, aflăm că Intel, care are din 2010 un centru de dezvoltare software la Bucureşti, va închide biroul din Bucureşti, în care lucrează circa 200 de programatori, potrivit datelor ZF.

    Noua strategie globală a companiei presupune trecerea de la activităţile de software către cele de tip hardware, iar închiderea biroului din România nu are legătură cu rezultatele financiare de pe plan local, ci cu strategia globală a companiei, potrivit unor surse din piaţă.

    Decizia Intel este totuşi surprinzătoare în contextul în care piaţa locală „plân­ge“ de nevoia de pro­gra­matori, având în vedere că şcolile livrează anual circa 7.000 de absolvenţi de facultăţi cu profil IT (dintre care 2.000 doar în Bucureşti), iar angajatorii din această industrie susţin că necesarul de pe piaţă este dublu.

    În 2014, venitul mediu al unui angajat Intel din Bucureşti a fost de peste 8.000 de lei net pe lună, dublu faţă de salariul mediu net înregistrat în sectorul IT.

    Intel Software Development SRL a avut în 2014 o cifră de afaceri de 56,7 milioane de lei şi un profit net de 4 mi­lioane de lei.

    URMĂREȘTE-NE

    16,068FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,649AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here