Vertu este un brand care s-a remarcat pe piaţă ca producător de smartphone-uri de lux create cu materiale fine. În ciuda reputaţiei sale, compania nu a reuşit să aibă succes, pentru că preţurile de achiziţie ale dispozitivelor erau mult prea mari.
Într-un final, deţinătorii brandului Vertu au decis să vândă afacerea unui bărbat pe nume Hakan Uzan, care provine dintr-o familie controversată din Turcia. Acesta s-a judecat în instanţă chiar şi cu Nokia, principalul fondator Vertu.
Uzan a fost acuzat de fraudă după neplata unui împrumut luat de la Nokia şi Motorola. Societăţile au crezut că familia a sustras bani pentru a achiziţiona obiecte de lux personale.
Familia Uzan a deţinut la un moment dat o bancă, un operator de telefonie mobilă şi alte companii. Toate au fost închise în anul 2003, după ce a fost găsită vinovată în instanţă, iar familia a fost trimisă în exil.
Membrii familiei Uzan sunt cunoscuţi şi pentru că au mers în instanţă cu actualul Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Totuşi, niciuna dintre situaţiile de mai sus nu l-au oprit pe Hakan Uzan să fie încântat să lucreze cu Vertu: „Aştept cu nerăbdare să lucrez cu echipa şi să ofer investiţia de care Vertu are nevoie pentru a atinge potenţialul său complet.”