Ce jocuri sunt disponibile gratuit pe PlayStation Plus în luna iulie

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Sony Interactive Entertainment (SIE) anunță titlurile disponibile în luna iulie pentru abonații serviciului PlayStation Plus. Printre acestea se numără Until Dawn, jocul exclusiv PlayStation 4 creat de Supermassive Games, dar și Game of Thrones – A Telltale Series. Mai mult, fanii se vor putea bucura gratuit și de That’s You, primul joc de tip party quiz din gama PlayLink.

În Until Dawn, câștigător BAFTA Games Awards la secțiunea Original Property, un grup de opt tineri vor să petreacă un weekend la o cabană retrasă, situată într-o zonă montană greu accesibilă, dar lucrurile iau o turnură sinistră atunci când aceștia descoperă că au căzut pradă unui criminal. Tinerii trebuie să supraviețuiască până în zori, iar jucătorul are în mână destinele fiecăruia dintre aei.

Game of Thrones – A Telltale Series este un titlu episodic format din 6 părți, plasat în universul cu același nume făcut celebru de HBO. Cei care descarcă jocul vor putea trăi povestea familiei Forrester, care deși nu este prezentă în firul narativ din serialul TV, în joc are o legătură foarte strânsă cu îndrăgita familie Stark. Fanii Game of Thrones se vor îmbarca într-o aventură inedită care le va oferi un sentiment de imersiune completă în acest univers fantastic.

Lista jocurilor oferite gratuit abonaților PlayStation Plus este completată de Tokyo Jungle (PS3); Darkstalkers Resurrection (PS3); Don’t Die Mr Robot (PS Vita – cross-buy cu PS4) și Element4l (PS Vita). Jocurile oferite gratuit abonaților PlayStation Plus pot fi descărcate începând cu data de 4 iulie.

Dominic Botezariu
Dominic Botezariuhttps://www.noobz.ro/
Creator de site și redactor-șef.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.