More

    Ce promoții pregătesc magazinele online de Crăciun

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) anticipează un nou vârf de achiziții aferent perioadei sărbătorilor de iarnă, în contextul în care mii de magazine online derulează campanii cu reduceri de preț de până la 75%. Totodată, organizația le recomandă clienților care nu au finalizat cumpărăturile de Crăciun să plaseze cât mai repede comenzile, online fiind cel mai simplu mod de a cumpăra cadouri de sărbători.

    ”Este o perioadă în care atât consumatorii finali cât și companiile caută cadouri pentru cei dragi, respectiv clienți, parteneri și angajați. Anul acesta câteva mii de retaileri online derulează campanii de sărbători care presupun reduceri de până la 75% la game diverse, de la electronice și electrocasnice, la produse IT, jucării, produse de îngrijire, bijuterii sau îmbrăcăminte și accesorii. Companiile de curierat s-au pregătit mult mai bine în acest an și vor lucra intens și după perioada de Crăciun, pentru livrarea cadourilor pentru Anul Nou”, a declarat Florinel Chiș, director executiv al ARMO.

    Printre magazinele membre ARMO care oferă prețuri promoționale de Crăciun se numără: AVstore, BestKids, Borealy, Depozituldecosmetice.ro, eMAG, evoMAG, F64, Fashion UP, ITGalaxy, Krista, SevenSins, Vegis.

    „Avem în această perioadă reduceri de până la 60% la mii de produse, iar clienţii care vor face achiziţii până la finalul săptămânii vor intra garantat în posesia produselor comandate înainte de Crăciun. Am făcut  modificări la interfaţa magazinului pentru a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor, iar parteneriatele pe care le avem cu companiile de curierat, la care se adaugă livrarea cu flotă proprie şi punctele de livrare disponibile, ne aigură că produsele vor ajunge la clienţi mult mai rapid”, spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.

    Fashion UP a pregătit promoții, dar și livrare în 24 de ore pentru produsele aflate în lichidare de stoc. “Derulăm promoții la produse din absolut toate categoriile, însă ne-am concentrat pe ceea ce poate fi oferit cadou cu mai mare ușurință, mai exact accesorii: de la genți, la bijuterii, ceasuri și eșarfe, dar și articole de îmbrăcăminte. Sute de cadouri sunt disponibile și în secțiunea „Lichidare” a magazinului, iar pentru acestea garantăm livrarea în 24 de ore”, a declarat Alin Stanciu, CEO Fashion UP.

    „La AVstore avem în desfășurare campania „Școala de Moși Craciun” prin care învățăm oamenii obișnuiți să fie Moși buni. În plus, venim cu reduceri semnificative de preț la o serie de produse, căștile, sistemele de sunet stereo și surround, televizoarele și proiectoarele fiind categoriile cele mai căutate în această perioadă. În plus, le oferim clienților posibilitatea de a-și ridica produsele din showroom-ul AVstore din Cotroceni”, a declarat Bogdan Ștefan, Business Development Manager AVstore.ro.

    BestKids, magazin online de jucării, oferă în această perioadă reduceri de până la 60%. „Suntem aproape de finalul sezonului, dar încă este timp pentru comenzi care să bucure copiii în seara de Crăciun. Ne propunem ca toate comenzile plasate până marți, 19 decembrie, să le fie livrate clienților înainte de Crăciun”, a declarat George Șerban, General Manager la Bestkids.ro.

    Sunt disponibile reduceri și pentru produse electro-IT. ITGalaxy a pregătit o selecție diversă de produse cu reduceri de până la 75% din gama televizoare, telefoane mobile, sisteme desktop și produse de îngrijire personală. Ne propunem să livrăm înainte de Crăciun toate comenzile confirmate până miercuri, 20 decembrie a.c.”, a declarat Adrian Iarca, CEO ITGalaxy.

    Reduceri de până la 50% a pregătit și Vegis, magazin online de produse naturiste, pentru ceaiurile bio ce pot fi achiziționate alături de ceainice sau căni, miere, ciocolată vegana, dar și pentru produsele naturiste de îngrijire. Reducerile sunt valabile pentru comenzi plasate până pe 20 decembrie.

    ARMO estimează o creștere cu 35% a comerțului online anul acesta, la o valoare de 2,8 miliarde de euro, estimare reevaluată în creștere de 2,5 miliarde de euro.

    Printre magazinele membre ARMO se numără: AVStore, F64, Elefant, FashionUp, evoMAG, SevenSins.ro, eMAG, PC Garage, Fungift, Animax.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.