Ce mesaje de marketing pot crește veniturile din restaurante

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Pentru a crește veniturile din restaurante, proprietarii lanțurilor mici de restaurante și cei independenți trebuie să învețe să aplice un mix de marketing care să îmbine online-ul cu offline-ul. Într-un spațiu digital extrem de competitiv, aceștia au nevoie de mesaje de marketing captivante, orientate către conversie și engagement.

Compania Tork, lider la nivel mondial pe piața produselor și serviciilor de igienă profesionale, a realizat recent un sondaj de opinie ce oferă perspective asupra tipurilor de mesaje de marketing care pot ajuta la creșterea veniturilor din restaurante.

Cercetarea a analizat oaspeții restaurantelor și tendințele generatoare de consum din opt țări europene (Marea Britanie, Olanda, Spania, Germania, Franța, Danemarca, Lituania, Finlanda), adresându-se unui eșantion reprezentativ  de peste 8200 de oaspeți ai restaurantelor, pentru a afla factorii ce contribuie la creșterea cifrei de afaceri, responsabili de întoarcerea oaspeților într-un restaurant și creșterea veniturilor.

Cercetarea a arătat că prezența online atrage oaspeți, însă cel mai mare impact în privința volumului unei comenzi este dat de anunțurile de promovare plasate în restaurante.

Ține pasul cu revoluția digitală, dar nu neglija metodele tradiționale de marketing

Noile cercetări ale Tork subliniază de asemenea nevoia de a rămâne competent și în lumea marketingului digital. Rezultatele sunt surprinzătoare: cei care rămân în urmă în lumea digitală, se pot aștepta la mai puțini oaspeți. Adică, proprietarul unui restaurant trebuie să țină pasul cu revoluția digitală, fără a neglija și importanța metodelor tradiționale de marketing.

Potrivit rezultatelor acestui sondaj, prezentarea acelor lucruri care face un restaurant să fie apreciat, unic și autentic atât în mediul online, cât și în locație, poate duce la un marketing de succes ce atrage profituri valoroase pentru întreaga afacere:

Creșterea cifrei de afaceri: prezența activă pe rețelele de socializare atrage oaspeți noi:

57% dintre respondenți apreciază faptul că un restaurant își publică promoțiile și ofertele sale curente în spațiile din social – media;

49% dintre respondenți caută restaurante noi tocmai pe canalele de social-media;

În social – media, 78% dintre vizitatorii restaurantului urmăresc site-urile și conținutul paginilor legate de restaurante, ca de exemplu pagina unui chef renumit, sau al unui restaurant local;

„57% dintre vizitatorii restaurantului apreciază dacă oferta curentă a unui restaurant este, de asemenea, publicată pe canalele de tip social-media.

Cu ajutorul acesteia, rețelele de restaurante medii și mici vor avea oportunități mai mari de a aborda o audiență mai largă, însă instrumentele de marketing din interiorul restaurantului au de asemenea o importanță foarte mare, totuși, primesc adesea mai puțină atenție.

Proprietarii restaurantelor sunt suprasolicitați și în multe cazuri nu au timp suficient să se ocupe de marketing, deși acest lucru ar duce la creșterea veniturilor.” – a subliniat  managerul de marketing al brandului Tork, Badar-Szabó Virág.

Creșterea veniturilor: cel mai valoros spațiu publicitar este chiar propriul restaurant.

40% dintre respondenți au declarat că promoțiile din restaurant sporesc posibilitatea de a cheltui mai mulți bani;

21% dintre respondenți sunt de acord cu faptul că o activitate de promovare plăcută din punct de vedere vizual (cum ar fi fotografiile unor noi aperitive, băuturi sau deserturi) ar crește posibilitatea de a cheltui mai mult.

Păstrarea clientelei: comportamentul unic și personal este o sursă de inspirație pentru clientela existentă.

62% dintre respondenți sunt de acord cu faptul că o experiență personalizată crește șansele de a reveni în acel restaurant;

69% dintre respondenți consideră conceptul unic al restaurantului ca factor decisiv în hotărârea de va reveni sau nu la acel restaurant;

60% dintre respondenți declară că este important ca un restaurant să aibă un caracter personal.

Nonconformismul poate avea multe beneficii:

52% dintre vizitatorii restaurantului doresc ca locul preferat să prezinte o activitate de promovare neașteptată;

66% preferă ca bucătarul sau proprietarul sa aibă o personalitate stridentă.

Tork vine în sprijinul proprietarilor de restaurante cu un instrument cu ajutorul căruia pot crea cu ușurință șablonul cel mai potrivit pentru propria imagine, sau pot alege unul dintre cele gata create.

Foto: Eaters Collective pe Unsplash

Dominic Botezariu
Dominic Botezariuhttps://www.noobz.ro/
Creator de site și redactor-șef.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.