More

    Ce alte noi dispozitive a mai lansat Lenovo la CES 2019

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Anul acesta la Consumer Electronics Show în Las Vegas, Lenovo completază portofoliului cu o nouă gamă de dispozitive inteligente menite să transforme și să îmbunătățească modul în care utilizatorii trăiesc și lucrează.

    Mizând pe puterea tehnologiei smart, prin Internet of Things (IoT) și inteligență artificială (AI), cele mai recente inovații Lenovo oferă noi posibilități utilizatorilor, încurajându-i să își depășească limitele și să devină mai conectați.

    Cele mai recente inovații aduse de Lenovo au fost dezvoltate conform strategiei Intelligent Transformation, care îi ajută pe utilizatori să își îmbunătățească viețile prin utilizarea tehnologiei atunci când se joacă, lucrează sau se află acasă – iar produsele Lenovo anunțate în cadrul CES 2019 permit exact acest lucru.

    Lenovo Smart Clock cu Google AssistantTM

    Lenovo și-a unit din nou forțele cu Google® – de această dată pentru a dezvolta Lenovo Smart Clock cu Google Assistant, cel mai nou dispozitiv care completează gama de produse inovatoare pentru un mod de viață inteligent.

    Integrându-se perfect în orice dormitor, Lenovo Smart Clock vă ajută să vă relaxați seara, să începeți ziua în forță, să controlați casa smart și să ascultați muzica preferată prin conexiunea cu sistemele audio din mai multe camere.

    Cel mai nou dispozitiv Lenovo pentru smart home, ceasul Lenovo Smart Clock completează o gamă în continuă dezvoltare care acum include Lenovo Smart Display și Lenovo Smart Home Essentials, susținând astfel angajamentul Lenovo de a le oferi familiilor o viață mai ușoară și mai productivă.

    Lenovo Smart Tabs cu Amazon® Alexa®

    Ca urmare a colaborării cu Amazon, Lenovo a creat tabletele Lenovo Smart Tabs, o nouă categorie de tablete 2-în-1 care se transformă în ecrane smart full-function compatibile cu asistentul Amazon Alexa.

    Acestea sunt indispensabile pentru orice casă și sunt foarte simplu de configurat. Trebuie doar să așezați tableta Lenovo Smart Tab în docul Lenovo Smart Dock compatibil, iar tableta devine ecran smart Show Mode, cu elemente vizuale și un sunet precis care învăluie spațiul și pune în valoare răspunsurile Alexei din orice colț al camerei.

    Cu Lenovo Smart Tabs, gospodăriile vor beneficia de o tabletă AndroidTM completă care poate servi drept hub pentru dispozitivele smart home. Acest aspect face ca noua tabletă 2-în-1 și docul smart să fie mult mai valoroase decât suma componentelor lor, permițând noi oportunități și modalități pentru o mai simplă administrare a locuinței.

    Cele mai smart laptopuri Yoga™ de până acum

    Inteligența artificială îmbinată cu tehnologii audio și video avansate fac ca laptopurile Lenovo Yoga din noua generație să fie cele mai inteligente de până acum.

    Fie că sunteți un nomad digital, un business executiv, creator de conținut digital sau designer, tehnologiile integrate în noile Yoga S940, Yoga A940, Yoga C730 cu AMOLED și mouse-ul Yoga cu Laser Presenter vă pot ajuta să vă rezolvați sarcinile mai rapid și vă pot face viața mai ușoară.

    Noul Yoga S940 mai subțire și mai inteligent

    Laptopul ultra-slim Yoga S940 cu Windows® 10 garantează securitatea și confidențialitatea datelor fără a compromite productivitatea și confortul, datorită unei suite întregi de funcții Lenovo Smart Assist compatibile cu AI.

    Folosindu-se de inteligența artificială, acest dispozitiv permite filtrarea automată a celor mai multe zgomote ambientale și estomparea elementelor de fundal care distrag atenția în timpul apelurilor video.

    În momentul în care vă întoarceți capul de la ecranul laptopului, senzorii controlați de AI de pe Yoga S940 vă pot detecta absența și vor bloca automat ecranul pentru a împiedica alte persoane să vadă datele afișate.

    De asemenea, dispozitivul poate detecta și vă poate alerta dacă cineva trage cu ochiul la ecranul dumneavoastră sau vă poate spori productivitatea prin comutarea ferestrelor deschise pe un monitor extern conectat, în funcție de atenția, intenția și concentrarea pe care o poate detecta la dumneavoastră.

    Noul Yoga S940 este și primul laptop din lume cu Contour Glass care învelește ramele – reducând dimensiunea marginilor deja extrem de subțiri pentru un design simplificat.

    Fiți creativi cu puternicul Yoga A940

    Pentru artiști și designeri, nimic nu este mai simplu decât să schițeze cu un creion pe hârtie. Noul all-in-one Yoga A940 a fost conceput pentru a completa aceast lucru.

    Ideal pentru creatorii de conținut digital, Yoga A940 cu Windows 10 este un dispozitiv puternic cu un ecran tactil mare, de 27 de inchi, cu opțiune 4K IPS cu Dolby Vision®, care dă viață elementelor vizuale datorită calității superioare a imaginii.

    Acesta include o balama rotativă care permite înclinarea ecranului într-un mod de schițare comod la 25 de grade, pentru flexibilitate și stabilitate remarcabile atunci când desenați, schițați sau scrieți cu un stilou digital.

    De asemenea, dispozitivul dispune de Lenovo Precision Dial, o soluție de control special concepută pentru designeri, fotografi și editori video, pentru a-i ajuta să facă selecții și ajustări mai precise a conținutului.

    Cu ajutorul funcțiilor Lenovo Smart Assist compatibile cu AI, a unui ecran 4K cu unghi larg și sistemului Dolby Vision care oferă luminozitate, contrast, culoare și detalii îmbunătățite, completate de sistemul de difuzoare Dolby Atmos® pentru un sunet captivant, noul Yoga A940 este elementul central ideal din locuința sau biroul oricărui creator de conținut.

    Noul Yoga C730 cu AMOLED

    Dotat cu difuzoare JBL® și Dolby Atmos care livrează un sunet captivant prin intermediul oricărei perechi de căști compatibile, laptopul convertibil 2-în-1 Yoga C730 de 15 inchi a fost oprimizat cu un ecran de până la 4K AMOLED.

    AMOLED creează o experiență de vizualizare mai intensă, cu o claritate incredibilă a culorilor și contrast mai puternic pentru o rezoluție mai calitativă. De asemenea, ecranul emite o lumină albastră mai puțin dăunătoare și mai plăcută la vedere, oferind în același timp o calitate uimitoare a imaginii video.

    Portabil și puternic, Yoga C730 dispune de procesoare Intel® CoreTM i7 de generația a 8-a, funcția Windows Ink™ pentru conectarea unui stilou digital, Windows Hello™ pentru log-in rapid și confortul inteligent oferit de asistenții Cortana® și Alexa.

    Pur și simplu răsuciți și indicați cu mouse-ul Yoga cu Laser Presenter

    Utilizatorii din companii au suficiente obiecte pe care le poartă asupra lor de la o ședință la alta – laptopuri, telefoane, încărcătoare și multe altele.

    Ținând cont de toate acestea, am simplificat două accesorii integrându-le într-unul singur și am conceput mouse-ul Yoga cu Laser Presenter.

    Printr-o simplă răsucire, acesta se transformă dintr-un mouse ergonomic cu o rezoluție de până la 1.600 DPI, cu funcționare de înaltă precizie pe aproape orice suprafață, într-un indicator cu laser plat, complet funcțional (și invers).

    Renunțați la prea multe dispozitive în următoarea prezentare și optați pentru cel mai nou mouse Yoga.

    Lenovo Legion™ devine mai puternic cu un plus de performanță

    Cea mai recentă gamă pentru gaming Lenovo Legion este mai puternică decât oricând – oferind o serie de PC-uri noi de înaltă performanță și o serie completă de accesorii de gaming și monitoare reinventate.

    Dezvoltate special pentru gameri, laptopurile Lenovo Legion au fost îmbunătățite în timp. Anul acesta, aceste laptopuri elegante și moderne au fost optimizate pentru a răspunde performanțelor cerute de gameri.

    Disponibile cu cele mai recente plăci grafice NVIDIA GeForce RTX, procesoare Intel® Core™ și Windows® 10 Home, aceste laptopuri oferă viteze de joc extrem de rapide pentru a suporta cele mai noi jocuri, editare foto și video, maratoane de seriale și filme sau operarea mai multor taskuri simultan.

    În plus, designul lor este discret, fără leduri sau culori care să atragă atenția.

    Flagship-ul Lenovo Legion Y740 oferă ce are nevoie cel mai avid gamer. Cea mai recentă placă grafică GeForce RTX 2070 Max-Q este disponibilă pe modelul de 15 inchi, oferindu-i destulă putere pentru a suporta cele mai noi jocuri.

    Versiunea mai mare, de 17 inchi, oferă și mai multă putere, până la GeForce RTX 2080 Max-Q, un uprade al generațiilor anterioare din seriile GeForce® GTX 10.

    Ambele variante sunt echipate cu procesoare până la Intel Core i7 de generația a opta, memorie opțională de 32 GB DDR4 2666Mhz și tastatură 100% anti-ghosting CORSAIR® iCue® RGB cu sistem de retroiluminare cu peste 16 milioane de opțiuni de personalizare a culorilor.

    De asemenea, Lenovo Legion Y740 dispune de sistemul de difuzoare Dolby Atmos® cu Dolby® Sound Radar pentru un sunet bogat, care te pune în acțiune prin difuzoarele speciale dezvoltate de Dolby.

    Dacă vreți să evitați blocarea și sacadarea imaginilor, ecranul opțional 144 Hz Full HD (1920 x 1080) de pe Lenovo Legion Y740 cu funcție opțională NVIDIA G-SYNC™1 a fost conceput pentru a elimina acest lucru.

    Cu suport pentru Dolby Vision® și un ecran mai luminos de până la 500 de niți, Lenovo Legion Y740 va oferi noi dimensiuni divertismentului prin imagini mai clare și mai vii.

    Cele mai noi dispozitive care completează gama Lenovo Legion includ:

    – Noile laptopuri puternice Lenovo Legion Y740 și Y540

    – Tastatura mecanică Lenovo Legion K500 RGB și mouse-ul de gaming M500 RGB

    – Seturile de căști de gaming ergonomice Lenovo Legion H500 Pro 7.1 Surround Sound și H300 Stereo

    – Monitoarele elegante Lenovo Legion Y27gq și Y44w pentru o experiență de joc fără întreruperi, ultra-rapidă și captivantă

    – Desktopurile tip Tower Lenovo Legion T730 și T530 și sisteme Cube Legion C730 și C530 cu cele mai noi plăci grafice NVIDIA® GeForce RTX™ 2060

    Fiecare dintre aceste produse sunt concepute să ofere viteza și performanța de care au nevoie gamerii pentru a avea succes la cel mai înalt nivel.

    Știm că pasionații de jocuri sunt diiferiți, elevi sau profesioniști, de aceea am conceput noul portofoliu Lenovo Legion astfel încât dispozitivele să arate la fel de bine într-o sufragerie, dar și într-o sală de conferințe.

    Această gamă dedicată gaming-ului este menită să facă față celor mai dure provocări tehnice, având în același timp un aspect discret care nu va ieși în evidență.

    Perfecționăm ThinkPad X1

    În 2019, am perfecționat laptopurile ThinkPad X1 Carbon și X1 Yoga și am adus o serie de îmbunătățiri extinse care vor fi apreciate chiar și de cei mai critici dintre utilizatori.

    Mai mult, i-am ascultat pe clienții noștri și am dezvoltat aspectul și senzația conferită de aceste laptopuri pentru a răspunde exigențelor forței de muncă dinamice din prezent.

    Anunțurile privind lansările de PC-uri se încheie cu o selecție de accesorii care completează ecosistemul digital al utilizatorilor pentru birou, acasă sau când sunt în deplasare:

    – X1 Carbon generația a 7-a și X1 Yoga generația a 4-a sunt mai subțiri și mai ușoare ca oricând
    – X1 Yoga generația a 4-a este acum disponibil într-o carcasă realizată integral din aluminiu
    – Noi opțiuni în ceea ce privește ecranul, inclusiv un ecran FHD de 400 niți cu consum redus și cu ThinkPad PrivacyGuard integrat
    – Un nou sistem Dolby Atmos™ cu patru difuzoare și patru microfoane cu recepție la distanță
    – Cele mai noi procesoare Intel® Core™ de generația a opta
    – Opțiune nouă Cat16 LTE-A și un design îmbunătățit al antenei WLAN și WWAN
    – ThinkShutter disponibil acum pe ambele tipuri de camere web, HD și IR
    – Noul monitor ThinkVision P44w de 43.3 inchi care oferă capabilitatea ultra-wide a două ecrane fără margini


    – O selecție de accesorii care includ docul ThinkPad Thunderbolt 3 de a doua generație, un set de căști Lenovo Pro Stereo USB, difuzorul Lenovo VOIP 360 Camera Speaker, platforma Lenovo Powered USB-C Hub, difuzorul Lenovo 700 Ultraportable Bluetooth Speaker și un rucsac Lenovo Commuter.

    Noile variante de design vor fi evidente pe noua generație de laptopuri ThinkPad X1 Carbon și X1 Yoga. Acesta este primul model X1 Carbon care poate include o carcasă cu fibră de carbon integrată în material, în timp ce X1 Yoga a fost regândit și reconstruit de la zero.

    ThinkPad X1 Yoga este acum un laptop cu un design integral din aluminiu, prelucrat cu precizie și având culoarea Iron grey.

    În plus, funcțiile de securitate optimizate precum ThinkPad PrivacyGuard și cititorul de amprente Match-on-Chip vor asigura protecția utilizatorilor.

    Experiența de utilizare a dispozitivului a fost îmbunătățită cu ajutorul mai multor opțiuni de vizualizare, al sunetului generat de sistemul Dolby Atmos, al celor patru microfoane integrate și al funcțiilor de conexiune wireless optimizate pentru a asigura cea mai bună experiență de colaborare și productivitate posibile.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.