More

    Am trecut la placa grafică NVIDIA RTX 2080Ti

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Tocmai mi-am schimbat placa grafică și am trecut la NVIDIA RTX 2080Ti. De asemenea, urmează o perioadă intensă de testare a unei serii de monitoare de gaming și productivitate. Așa că, am zis să încep seria de videoclipuri pe testare de hardware de gaming cu un scurt istoric al pieței. Puțin context ne va ajuta să înțelegem mai ușor de ce se întâmplă unele lucruri. Așa că, să-i dăm drumul!

    Placa grafică: o incursiune în trecut

    Gamingul a intrat în viața mea în 1990. Atunci am jucat primul meu joc: “Prince of Persia”. Eram la locul de muncă al mamei mele. Ea era șefa serviciului de calcul la acea vreme. Iar, printre calculatoarele cu bandă de magnetofon, mari cât un frigider, care utilizau cartele perforate pentru a executa comenzi, exista și un calculator, cum îl numeam atunci, Intel 80486. Sau pe scurt – 486.

    Prince of Persia avea o grafică REVOLUȚIONARĂ pentru acea vreme. Cei care sunt mai tineri și nu au apucat să joace aceste jocuri nu au cum să înțeleagă prin ce trecem noi, ca percepție.

    Îmi amintesc acest tip de joc cu o grafică mult mai bună decât este ea în realitate. Este foarte ciudat. Dacă joc acum Prince of Persia, Doom sau Dune 2, o să zic ”Doamne, cum am putut să joc pe grafica asta!”. Dar, gameplay-ul compensa foarte mult. În plus, la aceea vreme nu aveai cu ce să compari, așa că nu exista un mod corect sau mai bun de a face lucrurile.

    O dată cu trecerea anilor, tehnologia a avansat. Grafica s-a îmbunătățit și ea considerabil. Iar cele mai performante monitoare Super VGA erau capabile de rezoluții de 1024×768 pixeli. Ca să vă faceți o idee, erau mai slabe la acest capitol decât cel mai slab smartphone disponibil la ora actuală pe piață.

    Tehnologia nouă are un preț pe măsură

    Cât despre preț, un sistem Intel 80486 ajungea să coste și 4395 dolari.

    Ce primeai de acești bani? Un sistem complet cu procesor Intel de 33MHz – în condițiile în care, Intel deja a făcut primele demonstrații cu procesorul Core i9-9900KS ce este capabil să ajungă la viteze de 5GHz pe toate cele 8 nuclee – Continuând configurația, mai primeai o memorie RAM cu capacitate de 8MB, extensibilă până la 64MB, un hard disk cu capacitate de 200MB, placă grafică VGA de 1MB, monitor color Super VGA. Și, evident, perifericele de care aveai nevoie.

    De ce am vorbit despre toate aceste lucruri?! Pentru că este foarte important să înțelegem de ce majoritatea produselor nou apărute pe piață, care sunt extrem de performante, au un preț mai piperat.

    Este normal ca cele care oferă performanțe sporite și aduc tehnologii noi să aibă un preț pe măsura performanțelor pe care le oferă. Oricine dorește un produs bun, trebuie să își asume că va scoate din buzunar o anumită sumă de bani. Astea sunt legile universului, n-ai cum să te împotrivești.

    Revenind la jocuri și evoluția lor din punct de vedere al graficii. Dacă vorbim despre grafică, primul lucru la care ne gândim este, evident, placa grafică.

    Plăcile grafice au evoluat enorm

    Dacă în anul 1992 vorbeam despre plăci grafice VGA 16-biți și o memorie de 1MB, în zilele noastre vorbim de plăci grafice de 352-biți și memorie de 11 GB GDDR6.

    Nu mai vorbim despre rezoluții 1024×768, ci de rezoluții 4K. Performanțele plăcilor din ziua de azi nici nu au grad de comparație, când vine vorba despre experiența pe care o oferă.

    Iar dacă tot am vorbit despre experiența pe care aceste plăci o oferă, vă spuneam la începutul acestui clip că sunt un casual gamer. Niciodată nu am fost o fire competitivă. Nici nu m-am enervat foarte tare atunci când pierdeam.

    În schimb, am mers foarte mult pe componenta socială a jocurilor. Când m-am apucat de World of Warcraft, mi-a plăcut la nebunie comunitatea și interacțiunea pe care acel joc mi le oferea. Mi-am făcut foarte mulți prieteni, iar PVE a fost un mod foarte plăcut de a mă relaxa. Am fost și raider în ICC și Firelance, dar, ușor, ușor, responsabilitățile vieții mi-au mai ponderat din “entuziasm”.

    Oricare ar fi motivele pentru care timpul nu îți mai permite să te joci atât de mult, nu înseamnă că nu te mai poți bucura deloc de o sesiune de gaming, fie ea cât de scurtă. Iar dacă timpul este atât de prețios, de ce să nu te bucuri de o sesiune de gaming impecabilă?

    Iar în continuare, vreau să înțelegem de ce hardware-ul este nimic fără software. Evoluția plăcilor grafice nu s-a rezumat numai la îmbunătățirea la nivel hardware. Componenta software joacă un rol la fel de important.

    Placa grafică: Harware-ul este nimic fără soft

    Cei din generația mea își vor aminti că, atunci când cumpăram o componentă nou, primeam un CD cu driver pentru acea componentă. Aveam drivere chiar și pentru monitoare. Asta se întâmpla înainte să avem internet. Pe vremea când LAN-ul era posibil doar dacă te cărai cu calculatorul la un amic acasă. Sau, mergeai la o sală de calculatoare.

    În prezent, lucrurile s-au schimbat radical. Nu mai primești niciun CD. Driverele sunt instalate automat de către sistemul de operare. Se optimizează automat, iar tu nu trebuie să faci mare lucru. Ce timp minunat de a fi în viață, cum ar spune englezul.

    Jocurile sunt mai accesibile ca oricând

    Acum, jocurile sunt mai accesibile ca oricând. Totuși, plăcile grafice au un regim special. Evoluția jocurilor a adus producătorii de plăci grafice într-un punct în care trebuie să țină pasul cu diversitatea din piață.

    Dacă la finalul anilor 90, începutul anilor 2000 lingeam paginile revistelor Level și abia așteptam să apară puținele jocuri disponibile la acea vreme, în ziua de astăzi, oferta depășește cu mult cererea. De aici și accesibilitatea jocurilor.

    De ce spun asta? Dragilor, 250 lei pentru un joc triple-A vi se pare mult, când salariul mediu este undeva la peste 2900 lei? Ei bine, la finalul anilor 90, un joc original costa între 300 și 400 lei, la un salariu mediu net de 1000-1500 lei. Din nou, acum este un timp minunat de a fi în viață.

    Totuși, această plajă foarte mare de jocuri disponibile atrage după sine o provocare. Placa grafică trebuie să optimizeze jocul pentru a oferi o experiență optimă jucătorului.

    Ce presupune acest lucru?! Dacă avem un joc care este fast-paced, cum sunt Fortnite, PUBG sau chiar jocurile de tip MOBA, contează foarte mult FPS-ul și timpul de răspuns. În acest sens, placa grafică trebuie să optimizeze mai mult pentru performanță decât pentru calitate.

    Dacă vorbim despre un joc slow-paced, placa grafică trebuie să optimizeze jocul pentru calitate. Aici te concentrezi foarte mult pe o grafică impecabilă, pe stimuli vizuali, care să ofere o experiență de gaming desăvârșită.

    Colac peste pupăză, jocurile din ziua de astăzi primesc tot timpul actualizări. Acestea au rolul să remediaze fie BUG-uri de gameplay, fie probleme la modul de rulare al jocului. De multe ori, aceste actualizări trebuie gestionate și ele în optimizarea jocului.

    Placa grafică: Programele software pun lucrurile în mișcare

    Astfel, programele software sunt cele care pun lucrurile în mișcare. Acestea sunt dezvoltate de producătorii de plăci grafice. Atât NVIDIA, cât și AMD, spre exemplu, oferă soluții software care actualizează în permanență driverele de care ai nevoie. În același timp, ajustează setările jocurilor instalate, pentru o experiență cât mai bună. Despre aceste programe, importanța și modul de funcționare voi vorbi într-un material separat.

    Un alt aspect al plăcilor grafice, care a fost influențat de către dezvoltarea și diversificarea pieței de gaming, este uzura morală. Uzura morală este dată de un cumul de factori. Pe de o parte, evoluția jocurilor care solicită performanțe sporite ale plăcilor grafice. Pe de altă parte, evoluția tehnologiei, care poate presupune un upgrade, cum a fost în cazul plăcilor cu standard AGP, care au fost înlocuite de cele cu standard PCI Express.

    Cu toate acestea, uzura unei plăci grafice nu este atât de accelerată cum este uzura morală a unui smartphone, spre exemplu. Dacă schimbăm un smartphone o dată la două generații, iar anual se lansează o nouă generație, de o placă grafică te poți bucura chiar și 5 – 6 ani. Desigur, asta și în funcție de tine și de preferințele pe care le ai în materie de gaming.

    Cum ne alegem placa grafică?

    Acum, haideți să vedem un pic cum ne alegem placa grafică. Am parcurs destul de multe informații, dar cu ce trebuie să rămâneți voi, de fapt, în urma videoclipului de astăzi?

    Este esențial să înțelegeți că alegerea unei plăci grafice nu trebuie să fie influențată doar de buget. Nu toată lumea folosește desktop-ul sau laptopul exclusiv pentru jocuri.

    În piață, am observat o nișare a producătorilor, fie pe gaming, fie pe activități de productivitate. Avem profesioniști, cum sunt videografii sau fotografii, care se bazează foarte mult pe puterea plăcilor grafice pentru a lucra cât mai rapid, cu scopul de a livra la timp proiectele în derulare.

    Este foarte important să ținem cont de activitatea principală pe care o desfășurăm. Mai ales când vrem să nu dăm mai mulți bani pe un produs decât ar fi necesar. Este acel “overkill” pe care îl folosim în gaming.

    Un motiv în plus pentru a analiza temeinic ofertele din piață este și diversitatea oferită de retaileri. Pentru a ușura sarcina consumatorului, mai mulți retaileri pregătesc sisteme deja asamblate. Avantajul acestor sisteme este că nu trebuie să îți bați tu prea mult capul. Mai ales dacă nu te pricepi.

    Dezavantajul este că aceste sisteme nu îți vor răspunde 100% la nevoile pe care le ai. Astfel de sisteme nu vor atinge idealul calității. Pe de altă parte, vor oferi un raport preț-calitate decent. Sistemele vin, fie cu un procesor bun, dar placa grafică mai modestă, fie cu mediu de stocare mai slab. Este un compromis pe care îl faci atunci când optezi pentru soluția sistemelor pre-asamblate, unde trebuie să ții seama și de preț.

    Pun punct aici. Dacă aveți întrebări sau teme de discuție pe care vreți să le dezbatem aici, pe canalul de YouTube Noobz, aștept să îmi scrieți în comentarii. Dați un like și distribuiți informațiile dacă le considerați utile. Abonați-vă la YouTube Noobz și apăsați butonul de notificări, pentru a fi la curent cu următoarele materiale din această serie despre gaming pe care am pornit-o astăzi.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.