More

    Dacia Spring a devenit lider pentru 2021

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Dacia Spring a devenit lider pentru 2021, potrivit unei analize realizate de LEKTRI.CO. În primele 10 luni din 2021 s-a depășit totalul înmatriculărilor de vehicule electrice realizate între 2011-2019.

    LEKTRI.CO prezintă indexul de e-mobilitate pentru primele 10 luni ale acestui an. Conform datelor centralizate în acest interval, specialiștii anunță că înmatriculările de vehicule electrice din 2021 le-au depășit pe cele realizate din 2011 până în 2019, inclusiv, estimând că până la finele anului se va ajunge la un total de peste 10.000 de unități înmatriculate în total în România. De asemenea, octombrie este cea mai bună lună din an, cu peste 780 de noi înmatriculări.

    Potrivit indexului menționat, în intervalul ianuarie – octombrie 2021, s-au înregistrat 3018 noi vehicule electrice, depășindu-se, astfel, totalul înmatriculărilor realizate din 2011 până în 2019 inclusiv. În prezent, în România sunt 9070 vehicule electrice, iar până la sfârșitul anului specialiștii se așteaptă la depășirea pragului de 10.000 de unități.

    În primele 10 luni s-a raportat, de asemenea, o creștere de 52% față de aceeași perioadă a anului precedent, creșteri majore (+70%) fiind înregistrate în lunile martie, aprilie, august și octombrie.  Totodată, octombrie este și cea mai bună lună din an, cu 783 de noi înmatriculări (dintre care 17 sunt autoutilitare LCV), precum și cea mai bună lună per total, fiind depășită doar de decembrie 2020, cu numai patru unități.  

    „Dacă analizăm datele din ultimul deceniu observăm o creștere fulminantă a vânzărilor de vehicule electrice în ultimii doi ani, în ciuda pandemiei și a încetinirii economice ulterioare. Unul dintre factorii care au accelerat adoptarea EV este reprezentat de noile tehnologii inovatoare de care dispunem astăzi, respectiv încărcarea rapidă și inteligentă. Perspectivele pe această piață rămân în continuare foarte promițătoare, datorită ritmului rapid al inovației din domeniu”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

    Dacia Spring a devenit lider pentru 2021

    Dacia Spring este modelul electric cu cele mai multe înmatriculări în luna octombrie 2021 – 277 de unități. Modelul românesc a mai avut 65 de înmatriculări în luna iunie, ceea ce îl plasează pe primul loc în topul vehiculelor electrice înmatriculate anul acesta, cu 342 de unități.

    Tot în octombrie s-a remarcat și Tesla Model 3, cu 64 de exemplare înmatriculate (cel mai mare număr lunar pentru un model Tesla), alături de Hyundai Kona, cu 56 de unități, VW ID 3 cu 53 și Renault Zoe, respectiv VW E-UP cu câte 48. Noi intrate sunt modelele Hyundai Ioniq 5 – 4 unități și Tesla Model Y – 2 unități.

    Segmentul high-end însumează în luna octombrie 37 de noi înmatriculări, respectiv: 10 Mercedes-Benz (7 EQC 400 4Matic și 3 EQV), 7 Porsche Taycan (din care 5 sunt 4S), 7 BMW IX3, 6 Ford Mustang Mach-E, 5 Audi E-Tron și 2 Jaguar I-Pace.

    Per total, dintre cele 9070 mașini electrice din România, modelul francez Renault Zoe este lider cu 1730 de bucăți (19% din piața BEV din România). De menționat că, având la activ doar două luni cu înmatriculări, Dacia Spring a devenit deja lider pe anul curent, ceea ce înseamnă că pe termen mediu ar putea deveni un concurent al Zoe și în topul general. Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricții, cele mai utilizate sunt cele de tip fast charger CCS/CHAdeMO și încărcătoarele rapide Type 2. Potrivit portalului Plugshare, în prezent sunt 1924 încărcătoare publice de aceste tipuri, dintre care 362 sunt CCS/CHAdeMO iar Type2 avem 1562. Totodată, numărul locațiilor publice de încărcare a ajuns la 951.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here