De când NASA a semnalat anomalia din sudul Atlanticului, lumea științifică a fost captivata de acest fenomen geofizic care are implicații majore nu doar pentru tehnologia spațială, dar și pentru înțelegerea dinamicii interioare a planetei noastre. Această anomalie ar putea ascunde răspunsuri importante despre funcționarea măcii magnetice a Pământului și, totodată, reprezintă un risc crescut pentru sateliți și echipamentele din spațiu.*
Originea profundă și mecanismele complexe
Anomalia din sudul Atlanticului (SAA) este o regiune vastă unde intensitatea câmpului magnetic al Pământului este semnificativ redusă față de zonele înconjurătoare. Această slăbiciune a câmpului magnetic reprezintă o breșă în „scutul natural” al Pământului, permițând particule solare de mare energie să ajungă periculos de aproape de suprafața planetei. Studiile recente sugerează că SAA nu este doar un fenomen izolat, ci este legată de procese geodinamice extrem de complexe, ce au loc în miezul Pământului. Această anomalie este influențată atât de înclinarea axei magnetice a Pământului, cât și de prezența unei structuri dense aflată la adâncimea de 2.900 de kilometri sub continentul african.
O amenințare pentru tehnologia spațială
Câmpul magnetic slab înregistrat în această regiune afectează în mod direct sateliții care trec prin zona SAA. Particulele de protoni energetici, prezente în mod constant în această zonă, pot cauza defecțiuni temporare ale echipamentelor, coruperea datelor sau chiar deteriorări permanente ale sistemelor critice. Ca măsură preventivă, operatorii de sateliți opresc sistemele non-esențiale când satelitul traversează SAA, iar Stația Spațială Internațională (ISS) trece de fiecare dată prin această zonă la fiecare orbită. Chiar dacă protecția ISS pentru astronauți este eficientă, instrumentele externe sunt mult mai expuse. Bryan Blair, cercetător principal pe proiectul GEDI de la ISS, menționează că uneori se produc mici „defecțiuni” care duc la pierderi de date temporare.
O anomalie dinamică și periculoasă
Anomalia nu este un fenomen static. Recent, datele din satelit, precum cele provenite de la constelația Swarm a Agenției Spațiale Europene (ESA), arată o evoluție alarmantă a acestei regiuni. Anomalia se deplasează încet spre nord-vest, iar zona de intensitate magnetică scăzută se lărgește. O observație notabilă din 2020 este că SAA începe să se divizeze în două lobi distincti, creând două centre de minimă intensitate magnetică, ceea ce complică prognozele științifice și riscurile pentru sateliți. Această schimbare dinamică face mai dificilă prezicerea condițiilor geomagnetice și mărește numărul de zone periculoase pentru navele și sateliții din spațiu.
Anticiparea viitorului cu ajutorul modelelor geofizice
Pentru a înțelege mai bine evoluția acestei anomalii și posibilele sale consecințe, NASA combină datele satelitare cu simulări complexe ale dinamicii interne ale Pământului. Modelele create, cum ar fi International Geomagnetic Reference Field (IGRF), urmăresc evoluția câmpului magnetic al Pământului și sunt esențiale pentru planificarea misiunilor spațiale. Această abordare este similară prognozelor meteorologice, dar pe termene mult mai lungi, permițând cercetătorilor să estimeze schimbările persistente ale câmpului magnetic pe decenii.
O provocare geologică rară
Deși evoluția actuală a SAA este fără precedent în era spațială, înregistrările geologice sugerează că anomaliile geomagnetice de acest tip nu sunt unică. Unele studii sugerează că, acum aproximativ 11 milioane de ani, au existat anomalii similare, iar cercetătorii subliniază că SAA actuală nu este un semn timpuriu al reversării polilor magnetici – un fenomen natural ce se produce extrem de rar, în decursul a sute de mii de ani. Aceste informații sunt esențiale nu doar pentru protejarea tehnologiilor aflate în orbita Pământului, dar și pentru înțelegerea structurii interne a planetei noastre.
