În 1978, într-o zi aparent obișnuită pe Pacific, echipajul fregatei USS Stein a constatat că sistemul sonar refuzase brusc să mai funcționeze. Când nava a ajuns în doc uscat, inginerii au observat că învelitoarea de cauciuc „NOFOUL” a domului sonar era sfâșiată pe circa 8 % din suprafață, cu tăieturi lungi de până la 1,2 m și urme de ghiare uriașe. Asemenea deteriorări sugerau un atac venit din adâncuri, nu o defecțiune mecanică.
Ipoteza calmarului colosal
Bioecologul Forrest G. Wood, chemat să investigheze, a comparat lățimea tăieturilor cu dimensiunea cârligelor de pe tentaculele calmarilor și a constatat potriviri perfecte. A concluzionat că un calmar colosal (Mesonychoteuthis hamiltoni), cu tentacule prevăzute cu cârlige masive, ar fi putut provoca daunele. Acești cefalopode trăiesc în apele reci din jurul Antarcticii și pot atinge lungimi de până la 14 m și 495 kg masă. Pentru ca urmele să corespundă însă realității, specimenele ar fi trebuit să depășească 30 m, ceea ce lasă deschisă și ipoteza unei specii încă nedescoperite.
Confuzia cu un cachalot?
Un alt scenariu fascinant sugerează că acest calmar gigantic ar fi confundat fregata cu un cachalot, singurul său prădător natural. Pe corpul multor balene-cachalot se găsesc cicatrici ce corespund cârligelor de calmar, iar în apele întunecate de la adâncime, o îmbrățișare fatală e greu de deosebit de o pradă obișnuită. Creatura ar fi realizat prea târziu că nu avea de-a face cu o balenă și s-ar fi retras în adâncuri.
Când lucrezi pe mare, fiecare zgomot sub apă poate deveni o poveste. Mi-am petrecut odată ore întregi pe punte, urmărind undele sonarului, și știu cum crește adrenalina descoperirii atunci când necunoscutul bate la ușă. Încă ne întrebăm ce creaturi ne mai pândesc în umbra apelor, dar misterul adâncurilor rămâne unul dintre cele mai fascinante enigme ale omenirii.
