Directorul de marketing al Nintendo, Bill Trinen, a anunţat că preţul recomandat comercializării jocurilor pentru consola Nintendo Wii U, va fi la acelaşi nivel cu Xbox 360 şi PlayStation 3.
Preţul de pornire pentru jocurile Nintendo Wii U va fi de 59,99 dolari, cu 10 dolari mai mult decât jocurile pentru Wii. Astfel, Nintendo a pus capăt speculaţiilor potrivit cărora jocurile pentru Wii U se vor comercializa la un preţ de 100 de dolari.
Odată cu confirmarea preţului recomandat pentru jocurile Wii U, Nintendo a anunţat data la care consola va fi disponibilă în magazinele din America de Nord, respectiv 18 noimebrie 2012.
Vor fi disponibile două variante a consolei:
- Modelul White Basic de 8GB la un preţ de 299 dolari;
- Modelul Deluxe Black de 32GB la un preţ de 350 dolari.