0

SHARES

Huawei trece pe sistemul de operare Windows. Windows Phone îşi poate dubla cota de piaţă

NoobZ
- 16.09.2013, 13:17 în Smartphones

Una dintre întrebările care s-ar putea pune după ce Microsoft a cumpărat divizia de telefoane mobile a Nokia este cum vor reacţiona la această veste ceilalţi producători de hardware care au folosit până acum Windows PhoneNokia controlează deja peste 80% din piaţa telefoanelor care rulează sub Windows, aşa că, teoretic, nu este prea mult loc pentru alţii.

Totuşi, asta pare a nu-i descuraja foarte tare pe cei de la Huawei. Richard Ren, şef peste o divizie europeană a companiei chineze a spus aşa: “Vom continua să dezvoltăm device-uri care rulează sub Windows Phone şi vom lansa şi mai multe produse. Rămânem unul dintre partenerii strategici ai Microsoft”.

Din păcate, aceasta este singura informaţie referitoare la strategia chinezilor. Huawei este cunoascut mai ales drept un producător de telefoane cu Android, iar unul dintre ultimele sale device-uri high-end, Huawei Ascend Mate, arată că chinezii pot face lucruri interesante, or, dat find că şi telefoanele cu Windows devin şi ele din ce în ce mai mari (în curând va apărea phabletul Nokia 1.520), Huawei ar putea veni cu device-uri interesante care să ruleze sub Windows.

China este o piaţă mare pentru Windows Phone, mai ales datorită vânzărilor mari de Nokia 520, iar Huawei poate, cel puţin teoretic, să contribuie la răspândirea sistemului de operare al celor de la Microsoft printre locuitorii celei mai populate ţări din lume.

Potrivit datelor de la jumătatea anului, sistemul de operare Android dezvoltat de Google continuă să domine piaţa smartphone-urilor, cu o cotă de piaţă de aproape 80% în trimestrul al doilea, în timp ce Apple iOS s-a menţinut pe locul al doilea, iar Windows Phone a obţinut o creştere puternică, dar rămâne cu mult în urmă.

Windows Phone, platforma mobilă dezvoltată de Microsoft, a înregistrat o cotă de piaţă de 3,7% în trimestrul al doilea, în urcare de la 3,1% cu 12 luni în urmă, în timp ce livrările s-au majorat cu 77,6%, de la 4,9 milioane la 8,7 milioane de smartphone-uri. Nu avem o cifră oficială, dar putem anticipa o creştere a cotei de piaţă, odată cu trecerea Huawei la Windows Phone, cu până la 4%.

Principalul motor de creştere al Windows Phone a fost Nokia care a generat peste 80% din vânzările platformei Microsoft în trimestrul al doilea, se arată în comunicatul IDC.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!