În 1977, sonda spațială Voyager 1 a părăsit Pământul cu misiunea de a explora din orbită Jupiter și Saturn, misiune ce trebuia să dureze 5 ani. Astăzi, 36 de ani mai târziu, sonda de mărimea unui automobil continuă explorarea spațiului cosmic, trimițând feedback cercetătorilor.
Săptămâna trecută NASA a anunțat că Voyager 1 a devenit în mod oficial primul obiect, fabricat de om, care a ajuns în spațiul interstelar, aflându-se în acest moment la mai mult de 19 miliarde de km de soare. Distanța este atât de mare, încât durează mai mult de 17 ore pentrut că informația trimisă să ajungă la NASA. La bordul său se afla și mesajul umanității, către eventuale civilizații extraterestre pe care sonda le-ar putea întâlni.
Voyager 1 a trimis pe Pământ prima fotografie close-up a inelelor lui Jupiter, a descoperit mai mulți sateliți ai lui Jupiter și Saturn și a revelat faptul că Io, una din lunile lui Jupiter, are vulcani activi. Într-un cuvânt, a făcut istorie.
Niciunul dintre aceste momente senzaționale ale explorării spațiale, nu ar fi fost posibile fără cele 3 baterii pline cu Plutoniu 238. Tot ceea ce omul cunoaște despre planetele îndepărtate ale sistemului solar, se datorează Plutoniului, ca sursă de energie. Misiunea de pe Cassini, Curiosity pe Marte, au aceeași sursă de energie.
Proprietățile acestui metal radioactiv, fac din el singura sursă de energie viabilă pentru explorarea zonelor îndepărtate ale spațiului (deep-space exploration). Captarea și valorificarea energiei solare, în scopul propulsiei, este slabă, sistemele bazate pe fiziune nucleară, sunt prea grele. Depindem deci, din acest punct de vedere, de Plutoniu 238, care rezultă, in mod principal, din fabricarea armelor nucleare.
Dar, acesta SE TERMINĂ.
A fost consumat aproape tot Plutoniul fabricat până acum, rezervele rămase mai ajung doar până in 2018-2020.
Cantitatea rămasă, folosită pentru cercetare în SUA, este în jurul a 16 kilograme. Ca să vă dați seama ce înseamnă asta, bateria pe care o folosește Curiosity conține în jur de 4.5 kilograme de Plutoniu. Noua criză nucleară, care de această data este de o cu totul altă natură decât în anii ’60, a fost denumită de cercetători „The Problem” (Problema).
O mare parte din programele de explorare spațială ce presupun sonde robotice, în genul celei de pe Marte, Curiosity, care adună informații și explorează non-stop mediul, au fost amânate sau s-a renunțat la ele.
Ca o concluzi, ne întrebăm dacă nu cumva jucătorii privați din industria spațială, au început să-și facă simțită prezența și ce se va întâmpla cu progresul generat de stiință dacă cercetarea și explorarea spațială vor fi deturnate din ce în ce mai mult în favoarea interesului privat.
