INTERNETUL nu vrea să gândești, vrea să fii MULȚUMIT

Avatar
- 4.10.2013, 13:32 în Online
0

SHARES

Într-o conferință de presa din cadrul festivalului experimental XOXO, care a avut loc între 19-22 septembrie 2013 în Portland, Oregon, Evan Williams, unul dintre fondatorii Twitter și-a expus teoria personală despre rețeaua globală de computere, binecunoscutul Internet.

În discursul său, Williams a explicat ce este Internetul, cum funcționează și cum să te îmbogățești de pe urma web-ului. Deși Williams nu e un speaker cu vocație, mesajul său a fost foarte clar: într-un moment în care foarte mulți antrepenori se agită în jurul Sillicon Valley încercând să facă ceva ce nimeni nu a mai făcut vreodată, Williams crede că cea mai bună idee ar fi optimizarea lucrurilor testate și folosite deja.

William a mai spus că Internetul este „o mașinărie gigantică creată în scopul de a da oamenilor ceea ce vor. Nu este o utopie. Nu e magie. E pur și simplu un motor al convenabilului”. Cei care pot să regleze fin acest motor – care rezolvă probleme de bază ale omului, cu mare viteză și simplitate – vor profita enorm de pe urma sa. Cei care pierd din vedere nevoile de bază ale omului –  vor să găsească cea mai deosebită și originală idee – vor avea probleme.

„Adesea ne gândim că intenetul ne dă posibilitatea să facem lucruri noi” spune Williams. „Însă oamenii pur și simplu vor să facă aceleași lucruri pe care
le-au făcut dintotdeauna.”

Nu credem că are dreptate în totalitate, dar ridică o problemă importantă dintr-un unghi de vedere foarte valid și anume că goana după noutăți nu contribuie în mod necesar la optimizarea sistemului existent.

Computerele s-au înmulțit și diversificat atât de mult, încât nu mai sunt ceva deosebit, ci din contră, au devenit banale. Informația a explodat în mediul online, depășind pragul de abundență, intrând chiar în sfera supra-saturării, termenul generic de informație nemaifăcând parcă față conținutului pe care îl reprezintă.

Grupurile și tipurile de utilizatori din online sunt practic identice cu cele din lumea reală. De aceea, în acest moment a devenit foarte importantă conexiunea dintre om și computer (mașină).

„Dacă priviți cu atenție la orice lucru mare de pe Intenet, veți observa că practic aceste mari lucruri sunt de fapt niște mari roiuri de conexiuni. Follow este o conexiune. Like este o conexiune. Ceea ce face Internetul în acest moment, este să conecteze pe oricine și orice, fiecare eveniment, fiecare gând într-o multitudine de feluri, strat peste strat de conexiuni. În mod expansiv, tot ce se întâmplă și tot ceea ce facem, fiecare loc în care mergem, orice gând căruia îi dăm share…totul este conectat… și se multiplică implacabil” spune Williams.

Internetul face ca orice dorință să fie mult mai ușor de satisfăcut, extinde iluzia de tangibilitate. Convenabilul pe care îl oferă web-ul, este atins cu ajutorul a doi catalizatori de bază: viteză și simplitate cognitivă. Cu alte cuvinte, oamenii nu vor să aștepte și nu vor să gândească, iar Internetul trebuie să reacționeze la aceste două mari principii de relaționare.

Continuând analiza „lucrurilor” mari din web, observăm că cei care le gestionează sunt artiști în a face lucrurile să fie rapide, nu în a face oamenii să gândească. Printre artizanii principali ai acestui mecanism, se numără Google, Facebook, Amazon și Apple, performeri de neegalat în livrarea „convenabilului”.
„Aceasta este formula dacă vrei să construiești o afacere de miliarde de dolari pe intenet. Alegi o dorință umană, preferabil una perenă și o oferi, în etape, utilizatorului” spune Williams.

Trist, dar adevarat. Asta fac toate marile companii din online. Vă oferă ceea ce vreți, în ETAPE, iar de multe ori, vă oferă doar iluzia a ceea ce vreți, sau substitutul, sau copia…

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
TAGURI
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!