Google Play permite „înregistrarea în avans” pentru aplicaţii

Cristian Gănescu
- 10.05.2015, 19:48 în Aplicaţii
0

SHARES

Google s-a gândit că ar fi o idee excelentă dacă utilizatorii ar putea fi alertaţi din timp despre aplicaţiile care urmează a fi lansate pe Google Play.

Nimic mai simplu! Data viitoare, cândeşti în aşteptarea lansării unei aplicaţii, poţi programa o alertă, care te va anunţa în momentul în care aplicaţia este disponibilă.

Acest lucru este posibil prin funcţia de „înregistrare în avans”. Funcţia este activă din momentul în care aplicaţia este publicată pe magazinul „Google Play„, iar în momentul în care aceasta poate fi descărcată şi instalată pe dispozitivul utilizatorului, acesta este alertat printr-o notificare.

După cum se vede din captura pe care am realizat-o mai jos, aplicaţia este marcată cu semnul „ÎN CURÂND„, iar atunci când intri în meniul de previzualizare, apare opţiunea „ÎNREGISTRAŢI-VĂ ÎN AVANS„.

terminator-genisys-play

Până în momentul de faţă, această aplicaţie ar fi singura la care a fost utilizată această opţiune, dezvoltatorii fiind cei care decid dacă aplicaţia lor va beneficia de acest serviciu de notoficare la lansare.

Opţiunea de „înregistrare în avans” ar trebui să îi ajute pe dezvoltatori în propagarea interesului şi maximizarea profitului, chiar înaintea lansării.

Utilizatorii trebuie să reţină faptul că dacă se înregistrează în avans, pentru a fi anunţaţi de momentul lansării unei aplicaţii, aceşti nu sunt obligaţi să o şi cumpere, în plus, aceştia se pot „dezabona” în orice moment.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!